Boxul, amenințat cu excluderea de la JO 2020

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boxul, amenințat cu excluderea de la JO 2020

Sport 06 Februarie 2018 / 15:48 810 accesări

Comitetul Internaţional Olimpic este extrem de îngrijorat în legătură cu problemele de guvernanţă din cadrul Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA), ameninţând acest sport cu excluderea de la Jocurile Olimoice de vară din 2020, de la Tokyo. „Suntem extrem de îngrijoraţi în legătură cu guvernanţa AIBA. Comitetul Internaţional Olimpic îşi rezervă dreptul de a reexamina prezenţa boxului la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Buenos Aires (n.r. - programate în octombrie 2018) şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020”, a declarat preşedintele CIO, Thomas Bach, în cursul unei conferinţe de presă desfășurate la PyeongChang (Coreea de Sud).

CIO îşi exprimase deja preocuparea faţă de situaţia din cadrul AIBA, după numirea controversatului om de afaceri uzbec Gafur Rahimov în funcţia de preşedinte interimar al Federaţiei internaţionale de box. Rahimov, cel mai vechi vicepreşedinte al AIBA, este acuzat de autorităţile din Statele Unite că ar avea legături cu mediul crimei organizate din Statele Unite. Luna trecută, Departamentul american al Trezoreriei a asigurat că uzbecul face parte dintre „criminalii majori” din ţara sa, din cauza implicării sale în „traficul de heroină”.

Instanţa olimpică anunţase anterior că suspendă toate ajutoarele financiare către AIBA, care gestionează unul dintre cele mai vechi sporturi din programul olimpic, prezent începând cu ediția Saint Louis (SUA), din 1904. Thomas Bach a adăugat că executivul CIO „nu este mulţumit de raportul pregătit de AIBA în legătură cu problemele de guvernanţă, finanţe, arbitraj şi luptă antidoping”.

Pe 6 decembrie, CIO a decis să deschidă o anchetă pentru a face lumină în legătură cu criza de guvernanţă din cadrul AIBA. Pe 20 noiembrie, fostul preşedinte al AIBA, taiwanezul Ching-Kuo Wu, suspendat de propria federaţie, şi-a prezentat demisia, după 11 ani de mandat.

AIBA A EVITAT FALIMENTUL, DUPĂ O ÎNŢELEGERE CU PRINCIPALUL SĂU CREDITOR

Federaţia Internaţională de Box Amator (AIBA) a evitat falimentul printr-o înţelegere la care a ajuns cu principalul său creditor, Grupul Benkons din Azerbaidjan. Benkons, care are de primit 10 milioane de dolari, şi-a dat acordul pentru înţelegere după ce preşedintele AIBA, taiwanezul Ching Kuo Wu, a fost suspendat din funcţie. Potrivit acordului, 80 la sută din suma datorată de AIBA se va transforma într-o sponsorizare, iar restul de 2 milioane de dolari va fi plătit în rate până în 2021. Anunţul înţelegerii a fost făcut într-o declaraţie comună a preşedintelui interimar al AIBA, rusul Gafur Rahimov, şi vicepreşedintele executiv Franco Falcinelli (Italia), fiind apoi confirmat şi de Benkons.

AIBA s-a împrumutat de la Benkons pentru a finanţa competiţiile sale semiprofesioniste şi profesioniste, iar Benkons a înaintat acţiunea în justiţie anul trecut, când banii nu au fost înapoiaţi. Wu a demisionat în noiembrie din cauza acuzaţiilor de proastă gestiune şi conducere autocratică, iar Rahimov a fost numit preşedinte interimar luna trecută. Comitetul Internaţional Olimpic ameninţase AIBA cu suspendarea finanţării şi îi oferise un răgaz pentru a clarifica situaţia sa financiară şi a îmbunătăţi guvernanţa structurilor sale.



12