BPN al PDL, o întâlnire cu final neaşteptat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu săbiile pe masă

BPN al PDL, o întâlnire cu final neaşteptat

Politică 01 Iunie 2013 / 00:00 522 accesări

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că în şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional (BPN) vor fi discutate cazurile unor membri ai partidului care au criticat formaţiunea, spunând că nu există o „listă de excluderi” şi că nu îşi doreşte să plece nimeni din PDL. „Pot să îi înţeleg pe unii colegi că sunt supăraţi, dar PDL este în plin proces de reconstrucţie. Observ colegi din partid care, în loc să se lupte cu USL, permanent atacă partidul folosind aceeaşi retorică ca şi USL. Alţi colegi văd rău că PDL îl atacă pe preşedinte, dar noi nu l-am atacat, doar am avut viziuni diferite despre comasarea terenurilor. Nu mă deranjează nimeni care are critici la adresa partidului, dar denigrările ne deranjează”, a spus Blaga. Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu declara, marţi, că va propune în şedinţa de luni a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL. Între timp, Daniel Funeriu a demisionat din PDL. (T.I.)



12