Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Punctului de Frontieră Pardina au identificat două persoane care pescuiau ilegal pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră au reţinut, pe canalul Trofilca, doi bărbaţi din Tulcea care se aflau într-o barcă tip lotcă şi pescuiau cu ajutorul unei plase în lungime de 40 de metri. La verificarea documentelor, anchetatorii au descoperit că suspecţii nu aveau documentele legale pentru a desfaşura activităţi de pescuit pe teritoriul Rezervaţiei Biosferice Delta Dunării. Barca, în valoare de 400 lei, şi plasa, în valoare de 75 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar celor doi bărbaţi li s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de nedeţinere a autorizaţiei sau licenţei de pescuit comercial.