CONTRAFĂCUTE Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit în cursul lunii septembrie 148 de evenimente, în care au fost implicate 165 de persoane, fiind confiscate bunuri în valoare de 4.751.390 lei. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că cele mai ...
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat, ierni, că va urma \"o perioadă nefastă\" pentru cei care practică braconajul piscicol în Deltă, ca urmare a unor acţiuni pe care autorităţile urmează să le realizeze în perioada următoare. \"Avem câteva propuneri în privinţa stopării braconajului ...
În ultimele zece zile, poliţiştii din Hârşova au efectuat mai multe acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol în zona staţiei de taxare Giurgeni – Vadu Oii. Echipele de control au depistat patru bărbaţi, cu vârste între 25 şi 38 ani, din localitate, care ofereau spre vânzare diverse specii de ...
Timp de trei zile, poliţişti ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Poliţie Delta Dunării au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. În total ...
5.212 KG DE PEŞTE. În perioada 2002 – iunie 2011, navele Poliţiei de Frontieră au descoperit şi reţinut 26 de pescadoare, dintre care 19 sub pavilion Turcia şi şapte sub pavilion Bulgaria, folosite pentru braconajul piscicol. În acelaşi interval, oamenii legii au confiscat 1.223 de plase de calcan ...
Poliţiştii de frontieră au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. Astfel, pe comunicaţia Canalului 2-Sinoe a fost depistat în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau doi cetăţeni, Dănuţ Gravu, de 38 de ani, şi Emil Tudor, de 33 ani, cu ...
• PATRULARE • Din cauza numărului mare de atacuri ale braconierilor asupra biosferei Mării Negre, Poliţia de Frontieră Română a demarat o amplă acţiune pentru combaterea acestui fenomen. Începând de ieri dimineaţă, grupările navale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de ...
În urma unei acţiuni efectuată sâmbătă dimineaţă, poliţiştii de frontieră au reţinut trei braconieri în timp ce încărcau în maşini câteva sute de kilograme de peşte. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că, în jurul orei 07.00, în apropierea ...
Lucrătorii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa au întocmit în urma unei acţiuni pe linia braconajului piscicol un dosar penal în care sunt cercetate două persoane. Oamenii legii spun că Radu Sastan, de 24 ani, şi Emil Gheorghiu, de 36 ani, aveau în bagaje şase, respectiv ...
Poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie Transporturi Navale, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au desfăşurat, în ultimele două săptămâni, o acţiune pe linia ...
În urma unei acţiuni organizate pe linia combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră constănţeni l-au reţinut, diminică după-amiază, în apropierea localităţii Vadu, pe David Mihai, de 25 de ani. Oamenii legii spun că tânărul avea asupra sa trei saci de rafie în care se aflau 11 plase ...
Ştirile de ultimă oră care curg dinspre Cotroceni ne recomandă tuturor să ne pregătim. „Românii vor trăi la fel ca în perioada 2007-2008 în jurul anilor 2014-2015“, a scăpat Traian Băsescu porumbelul. Pe şleau, în limba română, nu numai că nu sunt şanse să trăim bine, cum ne promisese o ...
În cursul anului trecut peste 20 de tone de peşte au fost confiscate de oamenii legii. Pe parursul anului 2010, poliţiştii au acţionat în baza Planului comun de acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol “Braconierul 2010”, semnat de conducerile Ministerului Administraţiei şi ...
Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” au participat, în perioada 3-10 decembrie, la misiuni destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice, precum şi a combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional. În această perioadă, militarii au executat cinci mandate de aducere ...
Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” au participat, în perioada 26 noiembrie-3 decembrie, la misiuni, destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice, precum şi a combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional. În această perioadă, militarii au desfăşurat zilnic ...
Poliţiştii din Hârşova au efectuat, miercuri seară, împreună cu jandarmi din cadrul Grupei de Jandarmi din localitate o acţiune pe linia prevenirii braconajului piscicol precum şi comercializarea ilegală a peştelui în zonele de competenţă. În timpul misiunii, oamenii legii i-au identificat pe Ionuţ ...