Anual, mii de specii de animale şi păsări sînt ucise de braconieri. Fenomenul a căpătat amploare după 1989, din cauza legislaţiei confuze din domeniu. Reprezentanţii Safari Club International (SCI) - Secţiunea Română şi-au propus să lupte împotriva braconajului, prin informarea corespunzătoare a vînătorilor profesionişti şi amatori în legătură cu amploarea acestui fenomen. În acest sens, pe 26 iulie a avut loc lansarea publicaţiei lunare „Revista de vînătoare şi aventuri în natură”. „Toate fondurile pe care le vom strînge din vînzarea revistelor le vom folosi pentru finanţarea de proiecte anti-braconaj. De exemplu, dorim să acordăm anual un premiu pentru cetăţenii care ajută la stoparea fenomenului. Cine semnalează cazuri importante de braconaj, va primi o sumă importantă de bani. Deocamdată nu ştim care va fi valoarea premiului”, a declarat preşedintele SCI, Dragoş Apostol. În fiecare an, paznicii fondurilor de vînătoare descoperă sute de cazuri de braconaj. Din păcate, doar în 20% dintre acestea făptaşii sînt sancţionaţi. De cele mai multe ori, instanţa decide neînceperea urmăririi penale. „Procurorii şi judecătorii din ţară sînt obişnuiţi cu cazuri foarte grave, iar atunci cînd este adus în faţa lor un braconier care a omorît un iepure de cîmp sau o căprioară nu li se pare foarte important. Sancţiunile pentru cei care vînează în afara sezonului sînt amenda penală şi privare de libertate, de la 6 luni la 1 an însă sînt aplicate foarte rar”, a declarat preşedintele Asociaţiei Generale a Vînătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS) România, conf. dr. ing. Neculai Şelaru. Potrivit acestuia, principalele motive pentru care se recurge la braconaj sînt sărăcia şi „deviaţia comportamentală”. Din prima categorie de braconieri fac parte oamenii din mediul rural care locuiesc în apropierea pădurilor şi nu au condiţii de trai bune. Aceştia vînează ilegal pentru a-şi procura hrana. Cei mai periculoşi sînt însă cei care ucid doar de dragul de a lua o viaţă şi care vînează mai mult decît au nevoie. „Mulţi dintre aceştia fac parte din lumea interlopă. Este o concurenţă foarte mare între ei la acest capitol, care a omorît cele mai multe animale sau care are cele mai mari trofee. De multe ori, după petreceri, noaptea, organizează vînători ilegale doar pentru a demonstra că sînt mai buni decît rivalii lor la acest capitol. Au fost şi situaţii cînd tocmai procurorii care trebuiau să se ocupe de cazuri de braconaj au fost prinşi vînînd ilegal”, a declarat vicepreşedintele SCI, Larisa Barbu. Din aceste motive, conducerea SCI a considerat necesară apariţia pe piaţa românească a unei publicaţii de specialitate care să facă diferenţa între vînătoare şi simplă distracţie. Potrivit redactorul şef al revistei, Dan Păvaloiu, în ultimul timp au apărut tot mai mulţi vînători de ocazie, care au văzut că este la modă să practici acest sport, şi-au cumpărat o armă, un jeep şi au început să omoare tot ce prindeau. „Un adevărat vînător ştie să respecte natura şi îndrăgeşte animalele. El nu va omorî niciodată mai mult decît are nevoie şi nici nu va trata cu dispreţ fauna. Revista ne va ajuta să îi învăţăm etica vînătorii pe cei care doresc să practice acest sport”, a afirmat Dan Păvaloiu.