Curtea de Apel Constanţa a decis, ieri, ca dosarul în care Ismet Işgin, comandantul pescadorului turcesc „Efeler 1”, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi interdicţia de a nu mai pescui timp de un an, să fie rejudecat de magistraţii Judecătoriei Constanţa. Hotărârea este definitivă, astfel încât procesul se va relua la instanţa de fond. Reamintim că Işgin este acuzat de comiterea unor infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2010, poliţiştii de frontieră constănţeni au fost nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare pentru a putea opri pescadorul turcesc „Efeler 1”, depistat în zona economică exclusivă a României la 60 de mile marine est de Constanţa, travers cu staţiunea Mamaia. Oamenii legii au solicitat permisiunea să urce la bordul navei pentru control, însă cei aflaţi pe pescador au refuzat să oprească şi au pornit către sud. Nava MAI 1104 a Poliţiei de Frontieră a plecat în urmărirea pescadorului şi a cerut ajutorul Grupului de Nave Mangalia, astfel că la ora 03.10, pescadorul a fost reţinut. Poliţiştii de frontieră spun că au reuşit să oprească nava „Efeler 1” după ce au executat focuri cu armamentul de la bord şi al echipajului, respectiv 49 cartuşe de calibrul 7,62 mm şi 19 cartuşe de calibrul 14,5 mm. Pescadorul a fost lovit în zona sălii maşini, însă niciun marinar turc nu a fost rănit. Nava poliţiei de frontieră a remorcat pescadorul şi l-a dus într-o dană a Grupului de Nave Constanţa.