Braconieri în faţa instanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Braconieri în faţa instanţei

Eveniment 24 Martie 2010 / 00:00 597 accesări

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au trimis , ieri, pe rolul instanţei dosarul în care sunt cercetaţi Constantin Dărac, Ionuţ Daniel Păun şi Viorel Păun pentru comiterea infracţiunii de braconaj la fondul cinegetic şi pentru transport vânat braconat. Primii doi sunt arestaţi preventiv iar al treilea va fi judecat în libertate. Conform rechizitoriului, la sfârşitul anului trecut, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia au oprit în trafic un autoturism marca Toyota Cellica cu numărul de înmatriculare N 621 PPF, la volanul căruia se afla Constantin Dărac. În portbagajul maşinii au fost găsiţi mai mulţi saci din plastic, negri, în care se afla carne de animale sălbatice, tranşate. Dărac a declarat că a găsit animalele moarte în zona pădurii Nastradineanca, din apropierea comunei constănţene Adamclisi. Oamenii legii spun că declaraţiile lui s-au dovedit a fi false, ţinând cont că din 23 noiembrie 2009, oamenii legii s-au sesizat cu privire la actele de braconaj la fondul cinegetic, comise de către Constantin Dărac şi au demarat interceptarea convorbirilor telefonice ale acestuia. Rezultatul nu a întîrziat să apară şi astef anchetatorii au aflat că Dărac participă la vânători neautorizate, împreună cu Ionuţ Daniel Păun, pădurar la Ocolul Silvic Băneasa şi cu Viorel Păun, fratele acestuia, iar carnea vânată este distribuită către diverse persoane. Interceptările telefonice I-au dat de gol pe cei doi, Dărac şi Păun, care îşi organizau plecarea spre vânătoare, dar şi discuţiile cu clientul la care trebuia să ajungă marfa şi căruia Dărac îi povestea la telefon cum au vânat ei, doi cerbi şi doi iepuri. Ulterior, în luna februarie a acestui an, Dărac şi Viorel Păun au fost prinşi în Constanţa, într-un autoturism marca Suzuki cu numărul de înmatriculare B 31 VJY, în timp ce încercau să vândă carnea de porc mistreţ pe care o deţineu în portbagajul maşinii. Conform anchetatorilor, Dărac a declarat că cei trei porci mistreţi, respectiv 300 de kilograme, au fost găsiţi pe câmp, unul fiind rănit iar ceilalţi prinşi în laţ. Autoturismul cu care se deplasa Constantin Dărac la braconat, un Cherokee, neînmatriculat, a fost găsit pe 24 februarie a.c., pe câmp, în zona denumită Valea Teilor. Procurorii care s-au ocupat de acest caz, spun că maşina avea montat un far direct la baterie, folosit în mod evident la identificarea vânatului pe timp de noapte. Jeep-ul era pregătit pentru off road, cu blindaje faţă/spate, suspensii supraîntărite, motor extrem de puternic, adică exact ce îi trebuia unui braconier pentru a-şi asigura mobilitatea şi deplasarea în teren accidentat. Oamenii legii spun că din acel autoturism au fost ridicate trei probe ce au fost înaintate spre expertizare la Direcţia Sanitar Veterinară Constanţa, rezultatul comunicat fiind că sângele şi părul din interiorul maşinii aparţin speciei porcine. Constantin Dărac şi Ionuţ Daniel Păun, se află în arestul Inspectoratului Poliţiei Judeţene, pentru comitrea infracţiunii de braconaj la fondul cinegetic şi pentru transport vânat braconat. Viorel Păun este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de transport vânat braconat.



12