Braconieri vânaţi cu elicopterul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Braconieri vânaţi cu elicopterul

Eveniment 03 Noiembrie 2012 / 00:00 630 accesări

Poliţiştii de frontieră, sprijiniţi de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, au efectuat, joi după-amiază, o acţiune în zona de competenţă a Punctului Poliţiei de Frontieră Midia pentru combaterea braconajului piscicol. În urma acestei acţiuni, reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, în zona lacului Sinoe, a fost reţinut un bărbat de 33 de ani care se deplasa cu o barcă penumatică în care au fost găsite opt plase monofilament, în lungime totală de 480 metri, şi 20 de kilograme de peşte din specii diferite. Totodată, în zona Grindul Lupilor, oamenii legii au interceptat un autoturism marca Dacia în care se aflau patru tineri. În urma controlului, au fost descoperite 373 kilograme peşte din specii diferite şi 30 de plase monofilament în lungime totală de 2.740 metri. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării peştele, plasele monofilament, o barcă pneumatică cu două rame şi un autoturism. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de transport al peştelui fără documente legale şi deţinere şi utilizare a plaselor monofilament.



12