Braconierii n-au concediu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Braconierii n-au concediu

Eveniment 27 Noiembrie 2008 / 00:00 639 accesări

O cantitate de 150 kg de peşte au fost confiscată într-o singură zi de poliţiştii de frontieră ai Sectorului Poliţiei de Frontieră din Isaccea. În timpul acţiunii desfăşurate marţi, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au fost depistaţi şapte bărbaţi care transportau diverse cantităţi de peşte fără a putea justifica cu acte provenienţa lui. În jurul orei 12.00, pe raza localităţii Niculiţel din judeţul Tulcea, au fost depistaţi Marian Bota, şi Ştefan Marcu, ambii de 26 ani, care transportau cu un autoturism 70 kg de peşte din specii diferite fără a avea documente de provenienţă. Marfa, în valoare de 170 lei, a fost predat spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Jumătate de oră mai tîrziu au fost surprinşi Ionel Popa, 22 ani, Şerban Moraru, de 51 ani şi Dan Constantin, 44 ani, care transportau în doi saci 60 kg de peşte fără a avea acte care să ateste provenienţa mărfii. Încărcătura în valoare de 120 lei, a fost trimisă spre valorificare la o societate comercială. Ultima acţiune a avut loc în jurul orei 13.00, în apropierea lacului Saon, unde au fost găsiţi Nicolae Cana, de 33 ani, şi Paul Marin, 24 ani, care aveau asupra lor 14 kg de peşte pentru care nu puteau prezenta documente justificative. Şi în acest caz, peştele, în valoare de 25 lei, a fost confiscat. Pe numele celor şapte persoane au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi transport fără acte legale a unor cantităţi de peşte.



12