Anul nu a început tocmai bine pentru Brad Pitt. Starul hollywoodian a fost surprins ieşind dintr-un centru spa cu un baston în mână de care se folosea ca să poată merge. În rest, partenerul de viaţă al Angelinei Jolie arăta, totuşi, înfloritor şi foarte relaxat. Se pare că şchiopătatul nu se datorează, de această dată, vreunui accident de motocicletă, ci unor probleme pe care actorul le are la un ligament care susţine genunchiul. Un necaz care cu siguranţă va trece până se sfârşeşte vacanţa lui cinematografică şi care nu-l va împiedica să joace la capacitate maximă. Până atunci, Brad Pitt nu poate conta întotdeauna pe Angelina Jolie să-l ţină de mână şi aşa se explică de ce actorul umblă singur cu bastonul pe stradă. Frumoasa actriţă a fost ocupată cu cumpărăturile iar băieţii mai mari ai cuplului, Maddox, de 10 ani şi Pax, de 7 ani, au ajutat-o. Brad Pitt are timp însă să se refacă până în luna februarie, când mare şanse să câştige premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal pentru prestaţia din ”Moneyball”.