Este considerat unul dintre cei mai sexy actori de la Hollywood şi, cu toate acestea, trecerea timpului nu îl sperie deloc pe Brad Pitt. Dimpotrivă, starul, în vîrstă de 45 de ani, tată a şase copii, afirmă că adoră să intre într-o etapă mult mai matură a vieţii lui. ”Nu mai sînt un copil. Am şase micuţi!”, a declarat actorul pentru publicaţia germană “Bild”, în timpul turneului de promovare al recentului film al lui Quentin Tarantino, ”Inglorious Basterds”, recunoscînd că nu se teme de îmbătrînire. ”Nu, îmi place chiar. Este bine”. Iar rolul de tătic îl prinde cel mai bine. ”Mă trezesc devreme, fac micul dejun. Îmbrac copiii. Îi spăl pe dinţi. Îi duc la şcoală”, a povestit Brad, mîndru, completînd: ”Avem un pat de 2,74 metri, dar nu este suficient de mare. Dimineaţa, toată lumea vine în el. Abia ne susţine pe toţi. Suferim cu toţii de lipsa somnului”.
Brad Pitt a mărturisit că nu ar schimba nimic din viaţa lui actuală, declarînd că se află exact acolo unde îşi dorea să se afle. Totodată, a adăugat că îşi organizează activităţile zilnice astfel încît să poată petrece puţin timp şi cu partenera lui de viaţă, actriţa Angelina Jolie, chiar dacă locuiesc într-o casă aglomerată. ”Ne facem timp şi pentru noi. Este un lucru foarte important în orice relaţie”, a explicat actorul. Brad Pitt şi Angelina Jolie sînt consideraţi a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, în ciuda faptului că nu sînt căsătoriţi. Cei doi au în prezent şase copii, dintre care trei sînt adoptaţi, Maddox, de 8 ani, născut în Cambodgia, Pax, de 5 ani, născut în Vietnam şi Zahara, de 4 ani, născută în Etiopia. În afară de gemenii Knox Leon şi Vivienne Marcheline, născuţi pe 12 iulie, anul trecut, la Nisa, în Franţa, Angelina Jolie şi Brad Pitt mai au o fiică biologică, Shiloh, născută în Namibia, în 2006.