Veştile despre cuplul Brangelina circulă într-una şi în mod contradictoriu. Pe de o parte, cei doi se despart, iar pe de altă parte, se pregătesc să îşi jure credinţă veşnică. În timp ce apropiaţii frumoasei perechi susţin că Angelina Jolie şi Brad Pitt sînt decişi să meargă cu relaţia lor de patru ani la un alt nivel, alte surse afirmă că actorii stau nu doar în dormitoare diferite, dar chiar şi în alte case.
În ceea ce priveşte căsătoria, prietenii cuplului susţin că este posibil ca nunta să aibă loc pînă la sfîrşitul verii, cînd se vor încheia filmările la care participă cei doi. ”De obicei, Brad este cel care vrea să vorbească despre căsătorie. Dar, de această dată, a fost Angie. Cineva a dezvăluit presei din întreaga lume despre problemele lor, iar Angelina crede că mai bine ar fi să se căsătorească, astfel încît să se termine cu toate aceste poveşti. Faţa lui Brad s-a luminat. A fost încîntat!”, a declarat un amic. Cei doi se gîndesc la New Orleans, ca loc unde să îşi jure credinţa, iar cei şase micuţi ai lor vor fi cu siguranţă implicaţi în marele eveniment.
Alte surse afirmă însă că relaţia ”perechii de aur” este pe punctul de a se rupe. Starurile s-au mutat într-o casă de 24 de acri din Seacroft Estate, cînd Angelina Jolie a început să lucreze la ”Salt”, în februarie. Cei doi şi copiii lor, împreună cu personalul de 18 inşi au găsit cu uşurinţă o casă cu zece dormitoare, înconjurată de alte opt case mai mici. Însă, o sursă din Long Island a dezvăluit că actriţa adeseori preferă să stea singură într-o căsuţă, fără iubitul ei de 45 de ani. ”Adeseori dorm departe unul de celălalt. Nu doar în dormitoare diferite, ci chiar şi în case separate. Angelina petrece cea mai mare parte din timp într-una dintre anexe, în timp ce Brad stă în casa principală, cu cele zece dormitoare. Nu stă acolo foarte mult timp, ceea ce l-a supărat pe Brad şi le-a cauzat probleme”. O altă sursă a completat: ”Brad nu este acolo cînd Angelina pleacă. Cu toţi copiii lor şi cu proiectele lor, amîndoi au alte planuri şi este ca o presiune. Au fost cîteva explozii”.