Este considerat unul dintre cei mai mari cuceritori de la Hollywood, astfel că a fost perceput ca un şoc faptul că fosta soţie a lui Bradley Cooper are o părere atât de proastă despre el. Fosta nevastă, actriţa Jennifer Esposito, nu îl numeşte direct în cartea sa autobiografică, dar se referă la un bărbat misterios din viaţa ei, rece şi indiferent, „un maestru în manipulare”. Din cartea sa, publicaţia „Daily News' Confidential”, care apare la New York, a început să publice fragmente. Jennifer Esposito scrie că a avut parte de o relaţie distructivă şi afirmă că bărbatul din viaţa ei avea „o latură rea şi rece”. Cei doi actori au fost căsătoriţi doar cinci luni, din decembrie 2006 până în mai 2007, şi la acea dată fostul cuplu a păstrat secrete motivele despărţirii. Despre starul de 39 de ani se crede că este vorba în descrierea „un bărbat nostim, deştept, încrezut, arogant şi un mare manipulator”. Jennifer Esposito a mai relatat că nu l-a găsit în mod necesar atrăgător când s-au întâlnit prima dată. În plus, aceasta afirmă că partenerul său avea schimbări dramatice de dispoziţie, de la o stare normală la nervozitate şi accese de furie.
Jennifer Esposito, de 41 de ani, afirmă că relaţia cu pricina i-a afectat percepţia asupra propriei persoane şi a simţit că ea nu mai avea valoare. „Am devenit foarte tristă şi mă simţeam singură”, a povestit actriţa, care a mărturisit că a avut nevoie de ajutor specializat pentru a trece peste acest eşec. A urmat tratament şi terapie la Centrul Internaţional „Spiritual Agape“ din Los Angeles, fiind încurajată să scrie şi să se descarce de frustrările şi nemulţumirile acumulate, care îi determinau starea de tristeţe profundă. Între timp, Jennifer Esposito şi-a revenit şi şi-a reluat cariera cu destul succes, fiind protagonista serialului poliţist „Blue Bloods”, difuzat de CBS. Are şi un nou iubit, fotomodelul britanic Louis Dowler, cu care s-a logodit pe 1 mai, după o relaţie de doi ani.
Dacă Jennifer Esposito pare să fi lăsat deoparte frustrările, acestea tind să-l ajungă din urmă pe Bradley Cooper. Nu îi convine deloc portretul pe care fosta soţie i l-a făcut, deşi aceasta s-a ferit să-l identifice direct. Actorul a fost luat complet prin surprindere de decizia fostei neveste de a scrie o carte şi de a vorbi despre relaţia lor. În plus, Bradley Cooper este supărat rău de tot că aceasta nu i-a vorbit personal despre toate deficienţele la care se referă în cartea ei autobiografică. Surse din anturajul actorului recunosc că el nu este deloc mândru de acea perioadă din viaţa lui, dar acest trecut îl costă destul de mult în ceea ce priveşte nivelul său de popularitate la Hollywood. Primul efect este la buzunar, actorul fiind nevoit să îşi angajeze un specialist în PR pentru a-i reface imaginea de cuceritor cu potenţial de familist!