Jucătoarele pregătite de Ion Crăciun şi Florin Cazan au o nouă misiune dificilă în Liga Naţională de handbal feminin. CSU Neptun Constanţa va întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, pe HC Dunărea Brăila, formaţie situată pe locul 4 în clasament, la doar două puncte de podium. Handbalistele constănţene nu au mai cunoscut bucuria victoriei de trei etape, dar speră să spargă gheaţa cu Brăila, chiar dacă adversara vine după un succes la Deva, pe un teren unde nu se câştigă deloc uşor. „Niciodată nu pot spune că ne aşteaptă şi pe noi un meci mai uşor. Toate partidele noastre sunt foarte grele, iar acum ne confruntăm şi cu această problemă a pivotului. Brăila are un obiectiv clar, locul 3, şi cu siguranţă va da totul pentru cele trei puncte. Noi mizăm pe ambiţia jucătoarelor, pe suportul spectatorilor, care ne dorim să fie din nou într-un număr cât mai mare. Poate împreună cu ei vom reuşi să le oferim o nouă victorie” a declarat antrenorul principal al formaţiei constănţene, Ion Crăciun.
Celelalte partide ale etapei se vor desfăşura după următorul program - sâmbătă, ora 11.00: HCM Roman - Cetate Deva, CSM Ploieşti - SCM Craiova, HCM Rm. Vîlcea - U. Jolidon Cluj; duminică, ora 14.30: HCM Baia Mare - Corona Braşov (Digi Sport 2); luni, ora 18.00: CSM Bucureşti - HC Zalău. Clasament: 1. HCM Baia Mare 51p, 2. Corona Braşov 46p, 3. HCM Roman 34p, 4. Dunărea Brăila 32p, 5. U. Jolidon Cluj 30p, 6. HC Zalău 28p, 7. CSM Bucureşti 25p, 8. Cetate Deva 21p, 9. SCM Craiova 20p, 10. CSU NEPTUN CONSTANŢA 14p, 11. CSM Ploieşti 10p, 12. HCM Rm. Vâlcea 3p.