Brand pentru protejarea produselor româneşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Brand pentru protejarea produselor româneşti

Social 23 Aprilie 2013 / 00:00 316 accesări

Produsele româneşti au nevoie de promovare, dar şi recunoaştere, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, e conştient de imboldul de care are nevoie piaţa produselor româneşti. El aminteşte şi de scandalurile în care au fost implicaţi producătorii români în ultimele luni (scandalul cărnii de cal şi cel intern, cu aflatoxina din lapte - n.r.) şi cu atât mai mult spune că este nevoie de un brand de ţară. „În această perioadă, suntem pe cale să identificăm cea mai bună soluţie, astfel încât un brand de ţară să protejeze produsele româneşti, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională\", a afirmat ministrul, la grupul PC din Senat. El a spus că doreşte să fie realizat şi un fond mutual pentru riscurile asumate de producători, dar pe care nu le acoperă societăţile de asigurări. „Este vorba de secetă, dar şi alte cazuri care se înregistrează ori s-au înregistrat dintr-un incident cum a fost cel legat de scandalul laptelui”, a explicat Constantin.



12