Brandul turistic al României, care a costat sute de mii de lei şi care reprezintă motivul suprem de mândrie pentru ministrul de resort, Elena Udrea, a fost desfiinţat de jurnaliştii străini prezenţi la cea de-a 53-a ediţie a Congresului Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism. Potrivit celor 200 de jurnalişti de la cele mai prestigioase publicaţii de turism din lume, brandul de promovare al ţării este nepotrivit. „România e o ţară cu un mare potenţial turistic, dar îi lipseşte un lucru, şi anume promovarea”, a spus un jurnalist ucrainean. Deşi, în general, jurnaliştii au fost fascinaţi de peisajele văzute, aceştia nu s-au putut abţine să nu remarce cele două mari hibe ale turismului românesc. Pe lângă lipsa promovării, jurnaliştii au observat (era destul de greu să ignore) şi starea drumurilor din România. Criticile aduse infrastructurii din România nu ar trebui, însă, să o surprindă pe Udrea, în condiţiile în care hotelierii şi asociaţiile de promovare a turismului din întreaga ţară se plâng de ani buni de faptul că turiştii sunt alungaţi de starea foarte proastă a drumurilor româneşti. În ciuda nenumăratelor semnale de alarmă trase de cei direct implicaţi în acest sector, guvernanţii au continuat să ignore problema. Congresul Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism se desfăşoară până pe 25 septembrie şi are ca temă „Patrimoniul Mondial Cultural în Presa de Turism”. În cadrul evenimentului profesionişti din presa scrisă, radio şi televiziune din toată lumea vor cunoaşte destinaţii şi produse turistice româneşti pe care le pot recomanda, ulterior, în materiale publicate în ţările pe care le reprezintă.