Branşarea pompelor geotermale - 15.000 lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eforie

Branşarea pompelor geotermale - 15.000 lei

Administrație 15 Martie 2010 / 00:00 683 accesări

Proiectul de montare a pompelor geotermale la Grupul Şcolar „Carmen Sylva” prin Programul Casa Verde, investiţie derulată prin Ministerul Mediului, este în derulare. Deocamdată, Primăria Eforie a purtat discuţii cu reprezentanţii ENEL pentru a găsi o modalitate de a branşa pompele la cea mai apropiată sursă de curent. „După ce am citit proiectul tehnic pentru montarea pompelor geotermale, ne-am pus problema unde vor fi alimentate acestea. După discuţii cu cei de la Enel, a trebuit să refacem proiectul. La proiectul cu Casa Verde, doar branşamentul ne costă 15.000 de lei”, a declarat primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu. Primăria Eforie a depus pe 22 februarie cererea pentru prima parte a finanţării privind implementarea programului „Casa Verde” la Grupul Şcolar „Carmen Sylva”, care va consta în realizarea proiectului tehnic. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie, Cecilia Creţu, a declarat că Primăria va primi de la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru această primă etapă aprox. 50.000 de lei, iar restul de bani, până la 915.072 lei, se va acorda după finalizarea procedurii de execuţie a proiectului, în jurul datei de 15 iulie.



12