Brâul Maicii Domnului revine la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Brâul Maicii Domnului revine la Constanța

Religie 06 Septembrie 2017 / 08:00 2941 accesări

În ajunul praznicului Nașterii Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul bisericesc, Brâul Maicii Domnului revine la Constanța, împreună cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, fiind aduse de la mănăstirea Kato Xenia, din Grecia.

Programul evenimentului este următorul:

Joi, 7 septembrie

- ora 12.00, la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanța (bdul. Tomis, nr. 230) delegația care însoțește Brâul Maicii Domnului și moaștele Sf. Stelian va fi întâmpinată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți și credincioși,

- apoi cei prezenți vor pleca în procesiune cu sfintele odoare spre Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pe următorul traseu: bdul. Tomis, Poarta II, str. Termele Romane, catedrală. Așezământul de cult va fi deschis și pe parcursul nopții, când vor fi oficiate acatiste, paraclise și rugăciuni.

Vineri, 8 septembrie, praznicul Nașterii Maicii Domnului

- ora 7.00, de la Catedrala arhiepiscopală va avea loc o procesiune cu Brâul Maicii Domnului spre biserica „Nașterea Maicii Domnului” („Sfânta Maria”) din Constanța (bdul. 1 Mai, nr. 21), pe următorul traseu: str. Termele Romane, str. Traian, bdul. 1 Mai, biserica „Nașterea Maicii Domnului”;

- ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie arhierească;

- ora 20.00, preoții bisericii vor oficia Taina Sfântului Maslu;

- ora 22.30, slujbele Paraclisul Maicii Domnului și Miezonoptica.

Sâmbătă, 9 septembrie, la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, program liturgic:

- ora 8.30, oficierea Sfintei Liturghii;

- ora 19.00, slujba Vecerniei cu Litie;

- ora 20.30, oficierea Tainei Sfântului Maslu;

- ora 22.30, slujbele Paraclisul Maicii Domnului și Miezonoptica.

Duminică, 10 septembrie, la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Constanța:

- ora 7.00, slujba Acatistului Maicii Domnului;

- ora 8.00, slujba Utreniei;

- ora 9.30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către PS Ignatie Mureșanul, Episcop-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei;

- ora 13.30, IPS Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va duce Brâul Maicii Domnului și moaștele Sf. Stelian la intrarea în Cumpăna, de unde, se va merge în procesiune la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Aici sfintele odoare vor rămâne până luni, 11 septembrie, când pleacă în Grecia. Cât timp vor sta spre cinstire sfintele odoare, la acest locaș de cult vor fi oficiate zi și noapte slujbe închinate Maicii Domnului.

CINSTITUL BRÂU AL MAICII DOMNULUI

Conform tradiției bisericești, Cinstitul Brâu a fost țesut de Maica Domnului din păr de cămilă și, pe când se înălța la cer, i l-a dăruit Sfântului Apostol Toma.

Până în secolul IV, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului s-a păstrat la Ierusalim. După o scurtă perioadă în care a stat în Capadocia, a fost readus în Ierusalim de către împăratul Teodosie cel Mare (379-395). În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, în anul 395, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol.

Acesta a fost așezat într-o raclă și a fost păstrat inițial în biserica „Sfinţilor Apostoli”, apoi în biserica „Preasfintei Născătoare” din Vlaherne. Racla nu a fost deschisă până în zilele împăratului Leon cel înțelept (886-912). Zoe, soţia împăratului Leon, era foarte bolnavă și, prin minune dumnezeiască, a aflat că de se va atinge de Brâul Maicii Domnului se va vindeca.

La rugămintea împăratului Leon, Patriarhul Constantinopolului a luat Brâul Maicii Domnului și a mers la curtea împăratului unde s-au rugat pentru tămăduirea împărătesei. Zoe s-a vindecat îndată după ce au pus Brâul peste ea. Ca semn de recunoştinţă, aceasta a împodobit Brâul, brodându-l cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla în care-l pusese Arcadie. În amintirea acestei minuni este sărbătoarea Așezarea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului, pe 31 august.

În a doua parte a secolului al XII-lea, Cinstitul Brâu a fost tăiat în fragmente ce au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol.

În secolul XIII, trimișii regelui bulgar Ioniţă Caloian au luat Brâul din Constantinopol, iar în secolul XIV cneazul sârb Lazăr I Hrebeljanović (1372-1389) îl dăruiește Mănăstirii Vatoped, din Muntele Athos.

Alte surse afirmă că Brâul a fost dăruit Mănăstirii Vatoped de către împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355), care, mai târziu, s-a şi călugărit la această mănăstire.

În anul 1522, două părţi ale Cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoşit.

SFÂNTUL STELIAN PAFLAGONUL

S-a născut în secolul VI, la Adrianopolis, într-o familie foarte bogată. Dintre toți copiii familiei, singurul care rămas în viață a fost Stelian, restul murind la scurtă vreme de la naştere. A fost crescut de către părinți cu multă dragoste și îndrumat spre viața duhovnicească. După trecerea la cele veșnice a părinților, Stelian a vândut toată agoniseala acestora și s-a retras într-o peșteră de lângă o mănăstire din Asia Mica (Turcia de azi), în provincia Paflagonia. Aici a trăit ani îndelungaţi în post şi rugăciune. Când afla că, din cauza bolilor, mureau copii, amintindu-și de suferința părinților, Cuviosul Stelian se ruga lui Dumnezeu și mulți copii se însănătoșeau. A trăit până la adânci bătrâneți.

Datorită minunilor săvârșite atât în viață, cât și înaintea sfintelor sale moaște, Biserica a hotărât canonizarea sa, rânduind ca zi de pomenire data de 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice.



12