Cred că acesta ar fi modul cel mai nimerit în care putem caracteriza România, după nunta de ieri a lui Cristi Borcea… Mă uitam la televizor, ascultam unele cifre statistice, cum ar fi, de pildă, preţul rochiei miresei sau costul unui meniu pentru o persoană, şi mă simţeam ca într-o ţară bananieră ce îşi trăieşte ultimele iluzii capitaliste. Mă întreb cum s-o fi simţit nea Castană de la Poplaca, dacă o fi terminat cositul şi a avut răgaz să urmărească şi el câteva dintre secvenţele televizate ale acestei mondenităţi care părea că ne sfidează pe noi toţi?!

Trec peste faptul că jumătate dintre invitaţi, cel puţin, în majoritatea lor multimilionari în euro, sunt semianalfabeţi, cel mai ilustru exemplu fiind chiar mirele de ieri, dacă vă mai amintiţi faza cu „autostivuitorul”, de la o altă cununie, în loc de „Dumnezeu Atotţiitorul”. Ignor chiar şi felul în care aceşti oameni şi-au făcut averile, pentru că eu nu îi invidiez pe cei bogaţi, ba chiar îi admir, uneori. Dar când îmi fac socoteala ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, anume că orice român care câştigă peste opt milioane de lei vechi pe lună este „înstărit”, atunci înseamnă că, hai să zicem aşa, până şi femeile care au spălat WC-urile la această petrecere fac parte din clasa de mijloc! Logic ar fi să ne gândim că trăim într-o ţară „fericită”, dacă numărul limuzinelor de lux a ajuns mai mare decât numărul şomerilor, cum mi s-a părut la ceea ce televiziunile au considerat a fi „nunta anului” în România… Priveam instantanee mondene de la ceremonia şi petrecerea patronului dinamovist şi mă gândeam că preşedintele ţării, care are mai multe sticle de whisky în cămară decât limuzinele de lux din România, a încurajat recent scandaloasa afacere a mineritului aurifer de la Roşia Montană, care ar devasta ecologic munţii Apuseni, înţelegând că nevoia de aur a ţării noastre, după două mii de ani de la ocupaţia romană, este la fel de mare cu nevoia de pâine, dacă nu chiar de „banane”, a românilor de rând. Adică prăpastia dintre bogaţi şi săraci a ajuns la fel de mare, precum cea dintre actuala putere şi nea Castană de la Poplaca…

Da, România este un fel de Brazilie a Europei, condusă de un „bananier” şef, iar noi semănăm tot mai mult cu nişte aborigeni electorali care căscăm ochii la televizor ca maimuţele la grădina zoologică! A dovedit-o nunta de ieri. Aştept următorul parastas dansant.