BRD a înaintat plîngere penală, după tentativele de fraudă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BRD a înaintat plîngere penală, după tentativele de fraudă

Economie 06 Aprilie 2007 / 00:00 883 accesări

BRD-Groupe Societe Generale a făcut plîngere penală privind tentativele de fraudă prin internet asupra clienţilor serviciului de Internet banking al băncii şi a sesizat Yahoo, pentru blocarea site-urilor. Mai mulţi utilizatori ai serviciilor e-mail au primit joi, pentru a treia oară în aprox. o săptămînă, mesaje similare cu cele de tip "phishing", prin care clienţii serviciului Internet banking al BRD-Groupe Societe Generale sînt solicitaţi, apartent de către bancă, să furnizeze date confidenţiale. "Există proceduri stabilite pentru astfel de cazuri. S-au făcut cereri de blocare ale site-urilor, toate fiind găzduite de Yahoo. De asemenea, am făcut plîngere penală şi vor fi demarate cercetări pentru a descoperi persoanele aflate în spatele tentativei de fraudă", a declarat purtătorul de cuvînt al BRD, Traian Traicu.

Reprezentantul băncii consideră că atacurile mai numeroase faţă de cele împotriva altor instituţii de credit îşi găsesc explicaţia în faptul că BRD are cea mai mare bază de clienţi pentru serviciul de Internet Banking. Textul ultimului mesaj face chiar referire la tentativele anterioare de fraudă. Clienţii BRD sînt informaţi despre atacurile precedente şi sînt solicitaţi să se reînscrie pe o nouă platformă de securitate. Ei ar putea beneficia, astfel, de o asigurare gratuită, ce acoperă pierderi de pînă la 50.000 de euro, se spune în mesaj. Mesajul conţine o nouă adresă pentru site-ul capcană, găzduit tot de Yahoo.com. Potrivit datelor Yahoo, site-ul nu nu a fost încă înregistrat, fiind disponibil în continuare.

Taguri articol


12