Breivik îşi continuă poveştile de groază

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Breivik îşi continuă poveştile de groază

Externe 20 Aprilie 2012 / 00:00 356 accesări

Autorul atacurilor de la Oslo soldate cu 77 de morţi, Anders Behring Breivik, a declarat ieri că intenţiona să detoneze trei maşini capcană, nu una. El a explicat că s-a răzgândit pentru că a fost mai greu decât se aştepta să construiască bombe artizanale. Ulterior, el s-a gândit să atace tabăra de vară a tinerilor laburişti de pe insula Utoya. Breivik a mărturisit ieri că intenţiona să îl captureze şi să îl decapiteze pe fostul premier norvegian Gro Harlem Brundtland, în timpul masacrului pe care l-a comis pe insula Utoeya. El a declarat că plănuia să filmeze decapitarea şi să o posteze pe internet. Brundtland părăsise deja tabăra de vară organizată de Partidul Laburist pe Utoeya, când Breivik a ajuns acolo, la 22 iulie. Fanaticul extremist de dreapta a mai spus că intenţiona să omoare mult mai multe persoane faţă de cele 69 pe care le-a ucis pe insulă. ”Scopul era să le omor pe toate”, a subliniat Breivik, în contextul în care pe insulă se aflau circa 600 de persoane, la momentul respectiv. El a explicat că dorea să-i ucidă şi pe toţi membrii Guvernului norvegian, plasând o bombă de aproape o tonă în cartierul ministerelor.

Spre deosebire de zilele trecute, Breivik nu a folosit salutul nazist la sosirea la tribunal, în urma cererilor avocaţilor săi. El a spus tribunalului că a început să planifice acţiunile violente încă din 2006. Descriind atacul cu bombă de la Oslo, Breivik a spus: ”Când am parcat maşina în faţa birourilor guvernamentale, mă aşteptam să fie dată alarma naţională şi ca trei sau patru oameni să iasă în fugă afară. Să existe o operaţiune militară împotriva mea şi să trebuiască să lupt pentru a scăpa. M-am pregătit să ies dintr-o astfel de situaţie şi asta am simulat”. El îşi estimase şansele de supravieţuire la 5%.

Breivik a dezvăluit că s-a jucat World of Warcraft pe calculator, până la 16 ore pe zi, timp de un an, pentru a se pregăti pentru atacuri şi că şi-a suspendat activitatea profesională, timp de un an, în 2006, pentru că planifica o ”acţiune sinucigaşă”. ”Nu puteam să îi spun mamei că sunt în sabat pentru că mă voi arunca în aer peste cinci ani”, a adăugat el. Teroristul a mai spus instanţei că a înfiinţat o companie în Bahamas, pe care a folosit-o pentru spălarea de bani pe care voia să îi folosească pentru activităţi naţionaliste. Instanţa încearcă să stabilească dacă norvergianul de 33 de ani era în deplinătatea facultăţilor mintale în momentul comiterii atentatelor de la Oslo şi din insula Utoya. În cazul în care va decide că a fost, el riscă cel puţin 21 de ani de detenţie, ce pot fi prelungiţi de instanţe. În caz contrar, va fi internat într-o instituţie psihiatrică. Breivik a declarat că vrea să fie achitat sau executat, nu închis. Însă în Norvegia nu există pedeapsa cu moartea. Audierile lui Breivik se vor încheia luni.

Taguri articol


12