Breivik nu are mustrări de conştiinţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Breivik nu are mustrări de conştiinţă

Externe 08 Februarie 2012 / 00:00 376 accesări

Autorul atacurilor din 22 iulie în Norvegia, soldate cu 77 de morţi, a fost surprins în câteva fotografii imediat după ce a fost prins de poliţişti. Imaginile îl arată pe Breivik stând pe un scaun şi având o expresie calmă, ce nu pare să exprime regret sau mustrări de conştiinţă. Criminalul poartă o ţinută asemănătoare uniformelor de poliţie, pe care a folosit-o pentru a păcăli personalul de securitate şi a ajunge pe insula Utoeya. Încălţămintea lui Breivik este murdară de noroi, după urmărirea victimelor pe insulă. Anders Behring Breivik are la gât o legitimaţie, iar pe ambele braţe sunt cusute simboluri asemănătoare insignelor de poliţie.

Ostil multiculturalismului şi invaziei musulmane în Europa, Anders Behring Breivik a împuşcat, timp de aproape o oră, tinerii participanţi la o reuniune pe insula Utoeya, după ce a detonat o bombă în apropiere de sediul Guvernului norvegian. În prima înfăţişare înaintea procesului ce va începe pe 16 aprilie, Breivik a cerut eliberarea sa imediată, explicând că acest carnagiu pe care l-a comis a fost „un atac preventiv împotriva trădătorilor patriei”.

Taguri articol


12