Informaţiile a aproape 100 de milioane de utilizatori Facebook din întreaga lume au fost compromise, breşa de securitate ţintită de către infractorii online fiind comanda Like, prin care posesorul de cont acceptă în listă noi prieteni, atenţionează specialiştii companiei ESET, furnizor global de soluţii de securitate. Potrivit ESET, circa 100 milioane de utilizatori Facebook, din jumătatea de miliard existentă, au fost private de date personale, acestea fiind în prezent în diverse locuri, centralizate, pe web. Problema reprezintă prima breşă de securitate avută de Facebook în luna iulie. Specialiştii companiei de security software recomandă utilizatorilor de Facebook să permită accesul la nivelul contului de intimitate al reţelei numai prietenilor. Totodată, este de evitat situaţia în care puteţi accesa link-uri suspicioase primite prin intermediul adresei de e-mail, chiar trimis de către un prieten.
Fondată în 1992, compania ESET este furnizor global de soluţii de securitate adaptate atât utilizatorului final, cât şi companiilor, indiferent de dimensiune. Lider de piaţă în detecţia proactivă a conţinutului malware, soluţia NOD32 Antivirus de la ESET deţine recordul mondial de distincţii VB100 Awards, oferite de către Virus Bulletin. ESET are deschise sedii în Bratislava, Slovacia, San Diego, SUA, Buenos Aires, Argentina, Praga şi Cehia, fiind reprezentată global în peste 160 de ţări. În Romania, distribuitorul exclusiv al soluţiilor de securitate ESET este compania Axel Soft IT Group, care asigură pentru toate produsele suport tehnic non-stop, în limba română, fără costuri suplimentare.