Bretelele independenţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Bretelele independenţilor

Politică 04 Martie 2010 / 00:00 326 accesări

Ludovic Orban continuă să facă valuri în PNL, adâncind şi mai mult conflictul lui cu Antonescu. Până la un punct, mahalaua de partid seamănă leit cu agitaţia pe aceeaşi temă din celelalte formaţiuni politice. Doar în PD-L, cel puţin, din câte constat, până acum, domneşte consensul impus de la Cotroceni în privinţa lui Emil Boc. În PNL, în aparenţă, asistăm la o dispută ideologică, dacă luăm în calcul maniera în care se exprimă domnii Orban şi Antonescu. În realitate, în spatele învelişului strălucitor al unor fraze pompoase sau declaraţii parşive se ascunde adevărul gol goluţ. Lupta pentru putere dezbină şi demolează prietenii şi vechi alianţe. În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, după cum ştim cu toţii, Ludovic Orban, al doilea mesager, după Boc, al curelei late, a stat în dreapta lui Crin. Dacă acesta ar fi ajuns la Cotroceni, acum, cu siguranţă, s-ar fi aflat tot acolo… În noile circumstanţe politice, simţind că scaunul domnului Antonescu se poate clătina, fostul “locotenent” a ieşit la atac, arătându-şi colţii. Se prea poate ca, în calitatea sa de rapsod politic, să fi fost împins de la spate şi de contestatarii şefului său de partid. Unii au rămas profund nemulţumiţi de concubinajul electoral cu PSD, după ce Mircea Geoană a dat-o în bară pe bază de flacără violet. Alţii, după cum am mai scris, duc dorul Puterii. Din acest motiv, fiind călcaţi pe coadă în Opoziţie, îşi manifestă zgomotos antipatia faţă de cel care le-a barat drumul către puşculiţa Guvernului. E drept, din ce în ce tot mai săracă! Bun orator, Ludovic Orban a întors-o ca la Ploieşti pe considerente de patriotism politic, făcând declaraţii înflăcărate pe tema liberalismului şi a sacrificiului suprem faţă de PNL. Mult mai direct, Viorel Cataramă s-a lansat în neantul concretului, anunţându-şi şi el candidatura pentru şefia PNL. Fără niciun program concret la butonieră, domnia sa promite că, dacă ajunge preşedinte, va împinge partidul la guvernare, mizând pesemne pe înlăturarea UDMR sau pe evaporarea forţată a independenţilor racolaţi în echipa lui Emil Boc. După estimările mele, la Constanţa, în eventualitatea unei finale Cataramă-Orban, liberalii l-ar prefera pe primul. Repet, sunt foarte mulţi cei care doresc cu orice preţ să ajungă în fruntea bucatelor. Mai ales în situaţia în care s-ar face curăţenie printre directorii deconcentratelor, suspendaţi, deocamdată, de ramurile plopului, ăla care face micşunele, “năşit” de Boc. Sigur, în momentul de faţă, în ciuda divergenţelor care iau amploare de la o zi la alta, Crin Antonescu rămâne principalul pretendent la fotoliul de preşedinte. Domnul Orban a făcut deja un pas înapoi. El a anunţat că intenţionează să propună Delegaţiei Permanente desemnarea lui Antonescu şi a lui Tăriceanu la preşedinţie şi, respectiv, la şefia Guvernului. Cu alte cuvinte, omul cu cureaua lată din PNL a devenit, folosindu-se de valenţele glasului mieros, extrem de amabil şi cu iniţiativă! Numai că, în stilul lui Băsescu, domnul Antonescu i-a răspuns cu un dos de labă netrucat: ”Orban este preocupat de aranjamente”. Scurt şi la obiect. Este limpede că între cei doi nu există loc pentru reconciliere. În aceste condiţii, Orban e nevoit să ia în serios candidatura pentru fotoliul de preşedinte. În situaţia unui eşec anunţat, s-ar putea ca întreaga sa carieră politică să fie pusă sub semnul întrebării. Sigur, intrat în dizgraţia noii conduceri de partid, mai are o şansă ca să nu se piardă în anonimat. Să treacă la independenţi. Ăştia poartă, însă, în loc de curea, bretele…



12