Premierul Dacian Cioloș participă vineri la un prânz împreună cu șefi de ambasade ale statelor Uniunii Europene, pe agenda discuțiilor din cadrul acestei întâlniri aflându-se teme de actualitate pentru UE și subiecte de interes pentru România, au declarat, pentru AGERPRES ...
G20 (grupul țărilor bogate și al principalelor economii emergente) ar trebui să fie de acord cu o abordare mai extinsă pentru a sprijini cererea consumatorilor, a limita datoria sectorului privat și a implementa reforme structurale care să combată riscurile la adresa creșterii economiei, se arată ...
Părea că nu există șoc mai mare ca ieșirea Marii Britanii din UE, au venit apoi Ziua Franței cu baia de sânge de la Nisa și tentativa eșuată de lovitură de stat de la turci. În consecință, deja sunt unii care, pe bună dreptate, se întreabă... care Brexit?! Și totuși, este o realitate ...
Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să mențină joi nemodificată dobânda de bază, analiștii apreciind că gardienii monedei euro au nevoie să evalueze mai întâi consecințele Brexit asupra economiei zonei euro, informează AFP. Consiliul guvernatorilor BCE, care s-a reunit ...
Marea Britanie anunţă că va renunţa la preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, pe care ar fi trebuit să o preia din iulie 2017, pentru a se concentra asupra negocierilor privind ieşirea din UE, informează Reuters, citând un purtător de cuvânt al premierului britanic, Theresa May. Decizia a ...
Marea Britanie nu va iniția, anul acesta, procesul oficial de părăsire a UE, prin invocarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, a declarat, marți, un avocat al Guvernului, la Înalta Curte de la Londra. Avocatul Jason Coppell a făcut referire la declarații făcute de premierul Theresa May, care a ...
CINE ȘI UNDE Dacă oamenii de afaceri britanici ar face un mini-Brexit și ar pleca din România, am pierde 2,6 miliarde euro, arată un studiu al analiștilor KeysFin - „De la construcții și imobiliare la industria berii, domeniul farmaceutic, IT, tutun sau comerț, britanicii sunt prezenți în ...
Unii cetățeni ai UE ar putea să fie nevoiți să părăsească Marea Britanie după ieșirea acesteia din Blocul Comunitar, a declarat David Davis, secretarul de stat pentru negocierile cu UE pe tema ieșirii Regatului Unit. Davis a declarat pentru cotidianul ”Mail on Sunday” că dorește ”o ...
Procesul de ieșire al Marii Britanii din UE ar putea să fie inițiat până la finalul acestui an sau la începutul anului viitor, afirmă David Davis, secretarul de Stat pentru negocierile cu UE pe tema ieșirii Marii Britanii, informează BBC News online. Noul oficial britanic a declarat că activarea ...
Miercuri, David Cameron a părăsit Downing Street numărul 10 și i-a înmânat oficial demisia reginei Elisabeta a II-a. Theresa May a primit sarcina de a forma un nou Guvern, aceasta declarând că misiunea sa este aceea de ”a construi o Mare Britanie mai bună”. Noul premier a anunțat ...
Noul ministru pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, va face, joi şi vineri, o vizită în Marea Britanie, unde va discuta cu oficiali britanici şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti despre impactul Brexit, informează MAE. "Demnitarul român va aborda ...
David Cameron e istorie, începând din data de 13 iulie a anului de grație 2016, o istorie care ne-a cam zgâlțâit pe toți din... rutina hamsterului pe rotiță, întrucât ieșirea Marii Britanii din UE, decisă prin referendumul organizat cu aroganță de novice de numitul Cameron ...
După săptămâni de agitație politică, stabilitatea pare să revină în Marea Britanie, iar lira începe să câștige din nou teren. Valuta britanică se îndreaptă către cel mai lung șir de câștiguri din ultimele două luni înainte ca Theresa May să preia funcția de ...
China are încredere că dezvoltarea UE nu se va opri din cauza deciziei britanice de a părăsi Blocul Comunitar, a declarat, marți, premierul chinez, Li Keqiang, cu ocazia summitului China - UE. ”China susține cu tărie procesul de integrare europeană și crede că dezvoltarea UE nu se va opri, ba mai ...
Schimbarea Guvernului britanic implică și părăsirea reședinței oficiale din 10 Downing Street de către familia lui David Cameron și echipa premierului, însă unul dintre locatari, faimosul motan Larry, a primit acceptul să rămână la această adresă, unde se află din 2011, scrie „The ...
Marea Britanie va declanşa, când va fi pregătită şi ţinând cont de interesul naţional, procedura de ieşire din UE, a declarat, marți, Chris Grayling, preşedintele Camerei Comunelor şi un aliat al viitorului premier britanic Theresa May. Numeroşi oficiali din UE au îndemnat Marea Britanie ...