Pe plan diplomatic, toată lumea clamează soluția pașnică pentru aplanarea conflictului sângeros din estul Ucrainei; în teren, însă, lucrurile stau un pic diferit. După ce SUA s-au răzgândit și au amânat misiunea de antrenament destinată militarilor ucraineni, britanicii au luat conducerea. Dacă Ucraina se pregătește pentru pace și stabilitate, așa cum pretinde toată lumea, atunci ce rost mai au antrenamentele militare?! Dar probabil că funcționează zicala cu paza bună care trece primejdia rea!
Instructorii militari britanici au început să antreneze membri ai armatei ucrainene care luptă împotriva separatiştilor în estul ţării. 35 de instructori militari britanici lucrează în oraşul Mikolaiv din sudul Ucrainei şi ar urma să rămână aproximativ două luni în această ţară. Ei vor antrena forţele ucrainene pentru misiuni defensive şi medicale şi vor furniza echipament neletal. Un acord în acest sens a fost anunţat de premierul britanic, David Cameron, luna trecută, Marea Britanie fiind primul stat occidental care efectuează un program militar de antrenament pe termen lung în Ucraina, de la începutul conflictului din est, în urmă cu un an. Guvernul britanic furnizează, de asemenea, truse de prim ajutor, saci de dormit şi echipamente de vedere pe timp de noapte. Mai multe echipe britanice urmează să ajungă în Ucraina, săptămânile viitoare, dar mobilizarea a zeci de instructori militari este o decizie simbolică, ce nu va altera echilibrul militar în cadrul conflictului, comentează corespondentul BBC. SUA au anunţat deja că intenţionează să trimită un batalion de militari pentru a antrena trei batalioane de soldaţi ucraineni, dar nu se știe când.
Peste 6.000 de persoane au fost ucise de la declanşarea conflictului armat în estul Ucrainei, în aprilie 2014, potrivit estimărilor ONU. Un acord de încetare a focului, semnat la Minsk, a intrat în vigoare la 15 februarie şi este, în mare, respectat, în pofida unor confruntări sporadice.
ȘI RUȘII SE ANTRENEAZĂ DE ZOR Bombardiere strategice rusești de tip Tu-95MC, cu rază lungă de acţiune, efectuează exerciţii militare în Arctica, în nord-vestul Rusiei, pentru a testa pregătirea pentru luptă a forţelor aeriene, a anunţat serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării. Exerciţiile intervin la trei zile după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a plasat Flota Nordică în alertă maximă, într-un exerciţiu de pregătire pentru luptă la care participă peste 38.000 de militari, 3.000 de sisteme mobile de armament terestru şi zeci de nave de război, submarine, avioane de luptă şi elicoptere.
STATUT NOU Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii care prevede acordarea unui statut special zonelor rebele din regiunile Doneţk şi Lugansk. Potrivit noii legi, statutul special pentru zonele rebele din Doneţk şi Lugansk, ocupate temporar, va intra în vigoare după alegerile locale din cele două regiuni din estul ţării. Liderii republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk nu vor avea dreptul să participe la aceste alegeri, care vor fi organizate doar după încetarea completă a acţiunilor militare. Kievul va coopera doar cu noii aleşi în cele două regiuni.