Britanicul implicat în cazul Bo Xilai ar fi colaborat cu MI6

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Britanicul implicat în cazul Bo Xilai ar fi colaborat cu MI6

Externe 07 Noiembrie 2012 / 00:00 308 accesări

Omul de afaceri britanic asasinat de soţia liderului chinez Bo Xilai, demis ulterior, furnizase, timp de un an, informaţii serviciilor de informaţii britanice, relatează ”Wall Street Journal”. Neil Heywood, un apropiat al cuplului Bo, a fost otrăvit în noiembrie 2011, în metropola Chongqing, condusă de Bo Xilai. Soţia acestuia, Gu Kailai, a fost găsită vinovată şi condamnată cu suspendare la moarte, în luna august. ”Wall Street Journal” informează că Neil Heywood a furnizat constant informaţii despre politicianul Bo Xilai serviciilor secrete britanice, într-o perioadă în care acesta era în plină ascensiune la nivel naţional.

Cotidianul american nu citează sursa informaţiilor, dar îşi fondează afirmaţiile pe mărturiile unor prieteni şi pe cele ale unor foşti şi actuali oficiali britanici. Fără să ştie că este investigat atent, Neil Heywood conducea pe străzile din Beijing un Jaguar gri metalizat, cu numărul 007. În plus, mai conducea un Aston Martin, maşina preferată a lui James Bond. Activitatea omului de afaceri britanic în China a făcut obiectul unui intens val de speculaţii în presa internaţională. Ministrul britanic de Externe, William Hague a negat vehement, în aprilie, că Heywood era angajat al Guvernului. ”Era doar în contact ocazional cu ambasada Marii Britanii la Beijing şi a participat la cateva întâlniri profesionale”, a declarat acesta.

Bo Xilai, în vârstă de 63 de ani, a fost exclus din Partidul Comunist Chinez şi din Adunarea Naţională Populară. El urmează să compară în faţa justiţiei, pentru acuzaţii multiple, la o dată neprecizată. Acest scandal a avut un imact major asupra organizării Congresului Partidului Comunist, ce va începe mâine.

Taguri articol


12