Circa 380.000 de clienţi ai companiei British Airways ar putea fi afectaţi de furtul datelor de pe cardurile folosite pentru comenzi online, informează AFP şi Reuters. International Airlines Group (IAG), care deţine linia aeriană, a anunţat joi că sunt vizaţi cei care au făcut rezervări online sau cu ...
Un contractor care realiza lucrări de mentenanță la centrul de date al companiei British Airways (BA) a întrerupt din neatenție alimentarea cu curent electric, decuplând de la rețea sistemul IT al companiei și afectând 75.000 de pasageri săptămâna trecută, a relatat vineri ziarul ...
Haos total pe Aeroportul Heathrow din Londra! Autorităţile aeroportuare au anunțat duminică faptul că se așteaptă la noi anulări și întârzieri ale zborurilor companiei British Airways și le-au transmis pasagerilor să vină la aeroport numai dacă au rezervări reconfirmate, transmite Reuters ...
Compania aeriană britanică British Airways și-a anulat toate zborurile programate sâmbătă de pe aeroporturile Heathrow și Gatwick din Londra în urma unei 'pene informatice', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului. British Airways anunțase anterior suspendarea ...
O parte din personalul navigant al companiei aeriene British Airways (BA) a declanșat duminică o grevă de șase zile, fiind nemulțumită de condițiile salariale, însă compania a dat asigurări că acest protest nu va afecta semnificativ zborurile, relatează agenția EFE. Inițiatorii grevei ...
25 de pasageri şi membri ai echipajului unui avion al companiei British Airways au fost spitalizaţi, după ce s-au intoxicat cu fum, iar aeronava britanică a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul canadian Vancouver, informează ziarul ”The Independent”. Zborul din San Francisco a fost ...
Compania aeriană britanică British Airways a anunţat marți că se confruntă cu o problemă la sistemul informatic care nu le permite călătorilor de pe mai multe aeroporturi americane să facă check-in, ceea ce a dus la întârzieri importante ale curselor, relatează Reuters. Potrivit unui comunicat ...