Britney Spears a vrut să se sinucidă de două ori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Britney Spears a vrut să se sinucidă de două ori

Monden 19 Iunie 2008 / 00:00 726 accesări

Nu este deloc uşor să fii vedetă, iar Britney Spears pare să confirme acest lucru. Starul pop a încercat în două rînduri să se sinucidă, cel puţin asta susţine noua carte biografică despre cîntăreaţă. Jurnalistul Ian Halperin a făcut şocanta dezvăluire în recenta sa carte, pentru care a făcut cercetări timp de 18 luni, ca fotograf sub acoperire. ”Am vorbit cu ea de multe ori şi am fost în casa ei, destul de des. Pot să confirm că încercările de sinucidere sînt cît se poate de adevărate. Ştiu toate detaliile despre amîndouă”, a declarat Ian Halperin într-un interviu acordat revistei “Life & Style”. Acesta a mai scris şi biografiile lui Kurt Cobain şi Celine Dion.

Şi unul dintre membrii familiei Spears a afirmat că vedeta a sugerat prin actele sale că se gîndeşte la sinucidere şi a mărturisit că tendinţele ei în ceea ce priveşte acest aspect au început după naşterea celui de-al doilea copil, Jayden James, care a avut loc în septembrie 2006. ”A devenit o problemă după naşterea lui Jayden şi a fost clar că relaţia lui Britney cu Kevin nu va mai dura mult. Atunci a fost momentul în care a început să spună lucruri de genul «Aş vrea să fiu moartă» sau «Ar fi mai bine dacă aş dormi şi nu m-aş mai trezi niciodată». Părea ca şi cum opţiunea unei sinucideri era un lucru confortabil pentru ea, o cale de scăpare în cazul în care viaţa devenea mult prea grea”, a mărturisit o sursă.

Comportamentul excentric al cîntăreţei s-a calmat în ultimele luni şi asta se pare că datorită supravegherii tatălui său, însă toţi cred că pericolul nu a trecut încă. ”Cred că se află în pericolul de a cădea din nou pradă viciului. Britney Spears însăşi m-a avertizat că la ea, întotdeauna, viaţa merge doi paşi înainte şi unul înapoi”, a declarat Ian Halperin. ”Se află sub tratament medical. Şi este sub stricta supraveghere a părinţilor săi, a judecătorilor şi a unei echipe mari de doctori”, a dezvăluit unul dintre apropiaţi.

Taguri articol


12