Cîntăreaţa americană pare să nu aibă parte de linişte, mai nou fiind anchetată de Serviciile Sociale din SUA pentru posibila maltratare a copiilor săi, în urma unor acuzaţii venite din partea bonelor şi a altor angajaţi ai vedetei. Ofiţerii de la Serviciile Sociale din Los Angeles anchetează modul în care Britney Spears, în vîrstă de 26 de ani, îşi tratează cei doi copii, Sean, de 23 de luni şi Jayden, de 11 luni.
La începutul lunii august, fostul soţ, Kevin Federline, a cerut custodia unică a celor doi copii, din cauza comportamentului excentric al cîntăreţei, care ar putea pune în pericol viaţa micuţilor. În ultimele săptămîni, Britney Spears a provocat daune de 10.000 de lire sterline din cauza unei crize de nervi făcute în timpul unei şedinţe foto, a fost implicată într-un accident rutier minor şi s-a afişat topless într-o piscină, alături de un bărbat pe care abia îl cunoscuse, în timpul unei petreceri condimentate cu mult alcool. În plus, aceasta a devenit iar o prezenţă constantă în cluburile de noapte de la Hollywood.
Britney Spears frecventează întîlnirile Alcoolicilor Anonimi din luna februarie, de cînd s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, la patru zile după ce imaginea ei a suferit o transformare radicală. Cîntăreaţa s-a ras pe cap, fapt care a stîrnit întrebări în presă privind starea ei mentală. Divorţul cuplului Federline - Spears s-a finalizat în luna iulie, cei doi fiind de acord să împartă în mod egal custodia celor doi copii. O audiere separată în cadrul procesului de stabilire a custodiei asupra copiilor a fost programată pe data de 17 septembrie.