Cîntăreaţa americană a decis să îşi extindă turneul de promovare a albumului “Circus” şi în Europa, unde va susţine 12 concerte, traversînd Bătrînul Continent din Marea Britanie şi pînă în Rusia. Potrivit site-ul oficial artistei, turneul european al acesteia va debuta pe 19 iunie, cu un show pe care îl va susţine la Dublin, în Irlanda, şi va continua cu alte reprezentaţii în Franţa, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Rusia, Polonia, urmînd ca ultimul concert european să aibă loc pe 26 iulie, la Berlin. Britney Spears şi-a început turneul mondial de promovare a celui mai recent album al său pe 3 mai, în statul natal Louisiana. Turneul nord-american al artistei cuprinde 39 de concerte.
Anul 2008 a însemnat revenirea lui Britney Spears, care a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală. Albumul “Circus”, care include hitul “Womanizer”, s-a vîndut deja în peste 1,3 milioane de exemplare, de la lansarea lui, în decembrie 2007.