Britney Spears rămîne sub tutela tatălui ei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Britney Spears rămîne sub tutela tatălui ei

Monden 30 Octombrie 2008 / 00:00 553 accesări

Potrivit deciziei luate marţi, de un judecător din Los Angeles, cîntăreaţa americană va rămîne sub tutela tatălui său, Jamie Spears, pe o perioadă nedeterminată. Jamie Spears şi un avocat din Los Angeles au fost numiţi administratorii averii lui Britney Spears în luna februarie, după ce vedeta fusese de două ori internată pentru evaluare psihiatrică. Decizia judecătorească ce îi dă lui Jamie Spears autoritate aproape totală pentru a se ocupa cum crede de cuviinţă de fiica sa, în vîrstă de 26 de ani şi pentru a-i administra averea urma să expire pe 31 decembrie, dar marţi, în urma unei audieri cu uşile închise, judecătorul a prelungit hotărîrea pe perioadă nedeterminată. Acest tip de procedură are loc atunci cînd un tribunal stabileşte că un individ major nu este capabil să se îngrijească singur. Britney Spears va putea să ceară în viitor ca această hotărîre judecătorească să fie anulată. “Această decizie este necesară şi justă pentru că afacerile deţinute sînt complexe, pentru că vedeta are numeroase proprietăţi financiare, dar şi pentru că poate fi uşor influenţată”, a declarat judecătorul Reva Goetz, care se ocupă de acest caz.

Din luna februarie, Britney Spears şi-a schimbat complet atitudinea şi modul de viaţă. A ajuns la o înţelegere cu fostul ei soţ, Kevin Federline, în privinţa custodiei copiilor, a lansat piesa de succes “Womanizer”, a înregistrat un nou album, a cîştigat trei MTV Video Music Awards şi se pregăteşte pentru un nou turneu mondial, primul după cel din 2004. Potrivit unor surse apropiate artistei, avocaţii săi au fost cei care au sugerat ca Britney Spears să rămînă sub curatela tatălui său. Prin această strategie, cîntăreaţa speră să aibă şanse mai mari de a recîştiga custodia fiilor ei, Sean Preston, de 3 ani şi Jayden James, de 2 ani. Săptămîna trecută, Britney Spears a reuşit să evite o condamnare penală pentru un incident rutier din 2007, cînd a fost surprinsă conducînd prin Los Angeles fără să deţină un permis valabil de conducere pentru statul California.

Taguri articol


12