Bruce Springsteen îşi expune arhiva în oraşul natal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bruce Springsteen îşi expune arhiva în oraşul natal

Monden 21 Octombrie 2011 / 00:00 416 accesări

Arhiva cântăreţului Bruce Springsteen, ce conţine o colecţie de cărţi, partituri, filme şi reviste dedicate artistului american, va fi expusă, începând din 1 noiembrie, la Universitatea Monmouth din comitatul său natal din statul New Jersey. The Bruce Springsteen Special Collection include circa 15.000 de documente colectate din 44 de ţări, care descriu cariera cântăreţului în vârstă de 62 de ani şi a grupului său E Street Band. Arhiva era găzduită în trecut de biblioteca din Ashbury Park, însă această instituţie nu poate să o mai adăpostească, din lipsă de spaţiu. ”Spaţiul suplimentar din Monmouth va permite colecţiei să se dezvolte cu noi înregistrări, mărturii orale şi filme”, a declarat Robert Santelli, absolvent al acestei universităţi şi directorul fondului ei de carte.

Bruce Springsteen, interpretul unor piese celebre precum ”Dancing in the Dark” şi ”Born in the USA”, a absolvit liceul şi s-a înscris la această universitate din New Jersey, abandonând însă destul de devreme cursurile, pentru a-şi continua cariera muzicală. Compozitorul, cântăreţul şi chitaristul Bruce Springsteen a devenit celebru în lumea întreagă datorită stilului său muzical, în care rock-ul este combinat cu influenţele pop, iar versurile romantice, cu sentimentele patriotice americane sau cu dragostea artistului pentru oraşul lui natal, New Jersey. Maniera lui de a cânta despre problemele obişnuite din viaţa cotidiană a oamenilor i-a adus numeroase premii, printre care 18 Grammy şi un Oscar. Cele mai celebre albume ale lui Bruce Springsteen sunt ”Born to Run” din 1975 şi ”Born in the USA” din 1984. Cântăreţul şi compozitorul american a vândut peste 65 de milioane de albume în SUA şi peste 120 de milioane în lumea întreagă.

Taguri articol


12