Actorul american Bruce Willis a îndemnat-o pe fosta lui soţie, Demi Moore, să apeleze la tratament medical de specialitate, înainte de incidentul din urmă cu două săptămâni, când aceasta a fost internată, după ce şi-a pierdut cunoştinţa din cauza epuizării. Potrivit unor zvonuri, Demi Moore, în vârstă de 49 de ani, care s-a despărţit de cel de-al treilea soţ al ei, Ashton Kutcher, în luna noiembrie, din cauza presupusei infidelităţi a acestuia, ar suferi de ceva vreme de anorexie şi ar fi dependentă de medicamente, iar cel de-al doilea său soţ, Bruce Willis, ar fi încercat să o convingă să apeleze la tratament de specialitate. “Îşi făcea griji pentru ea şi voia ca ea să se facă bine. Mulţi dintre prietenii ei au făcut acelaşi lucru, însă ea pur şi simplu nu voia să îi asculte”, a declarat o sursă pentru revista “People”. Bruce Willis, de 46 de ani, şi Demi Moore au împreună trei fiice: Rumer, în vârstă de 23 de ani, Scout, de 20 de ani, şi Tallulah, de 18 ani.