Actorul american Bruce Willis se gândeşte serios să dea în judecată Apple, pentru a-şi câştiga dreptul de a le lăsa moştenire fiicelor sale colecţia sa de muzică iTunes. Actorul în vârstă de 57 de ani a investit mii de dolari în colecţia sa de muzică digitală iTunes, pe care vrea să le-o lase fiicelor sale Rumer, de 24 de ani, Scout, de 21 de ani şi Tallaluh, de 18 ani. Nu poate face însă asta, deoarece muzica cumpărată cu ajutorul serviciului iTunes al celor de la Apple le este de fapt închiriată utilizatorilor şi, odată cu moartea lor, piesele revin companiei care le-a vândut. Pe măsură ce muzica, filmele şi cărţile în format digital devin tot mai populare, din ce în ce mai multe persoane realizează că sumele pe care le plătesc pentru acestea nu le aduc şi drepturi de proprietate asupra lor. Conform termenilor şi condiţiilor de utilizare, serviciul iTunes de la Apple comercializează o licenţă privată de ascultare a unor melodii, netransferabilă. Practic, în momentul în care un client iTunes dă melodiile cumpărate mai departe, încalcă înţelegerea pe care a acceptat-o atunci când a cumpărat aceste melodii. Dacă Bruce Willis ar câştiga un astfel de proces ar fi un precedent periculos pentru toţi utilizatorii serviciilor iTunes, care astfel ar putea transfera dreptul de proprietate asupra pieselor cumpărate de la Apple. Însă, specialiştii în drept susţin că actorul dovedeşte că este un tată cu intenţii bune şi atât, pentru că nu există nici măcar o şansă să câştige un astfel de proces. Instanţele dau dreptate celor care deţin în mod legal drepturile de autor, iar serviciul iTunes nu oferă decât dreptul de utilizare a pieselor şi nu este posibil transferul dreptului de proprietate intelectuală.
RECONCILIERE Vestea bună este că Bruce Willis pare să se fi împăcat cu cele trei fiice ale sale rezultate din mariajul cu Demi Moore. Acesta le-a ameninţat pe Rumer, Scout şi Tallaluh că le dezmoşteneşte, dacă nu au o relaţie normală cu celebra lor mamă. Fetele s-au supărat pe Demi Moore pentru că aceasta pare că nu reuşeşte să treacă peste despărţirea de mai tânărul său soţ Ashton Kutcher. Celebra actriţă a avut nevoie de ajutor specializat pentru a se trata de anorexie şi depresie, iar de atunci este mai mereu morocănoasă, este severă şi le ceartă constant pe fete, care au mai şi greşit uneori. De exemplu, până să împlinească vârsta de 21 de ani, vârsta majoratului în SUA, Scout a fost arestată la New York pentru că a consumat băuturi alcoolice fiind… minoră. În apărarea fostei soţii, Bruce Willis le-a admonestat pe fiicele sale şi le-a cerut să aibă un comportament exemplar cu mama lor. Actorul însă mai are o fiică, pe nume Mabel Ray, cu actuala soţie, fotomodelul maltez Emma Heming şi cu siguranţă îi va face şi acesteia parte din averea sa.