Brutuşii din PDL şi pomul lăudat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Brutuşii din PDL şi pomul lăudat

Politică 20 Aprilie 2010 / 00:00 507 accesări

În perspectiva alegerilor de partid din PDL Constanţa, s-au cristalizat cele două mari tabere. Cu alte cuvinte, după un prelungit război al bârfelor, combatanţii au fost nevoiţi să iasă din subterane, cum s-ar spune, la lumina zilei. Cei care au pierdut, deocamdată, partida sunt activiştii specializaţi în jocul parşiv la două capete. În subterane, cum se zice, zmei, la suprafaţă, adică la vedere, miei! După anunţarea oficială a candidaţilor, au fost nevoiţi să se decidă pe cine susţin în campania electorală pentru principalele funcţii de conducere din structurile de partid. Cu alte cuvinte, după momentul adevărului, nu mai pot da înapoi. Până acum, au lucrat sub acoperire, aşteptând să vadă cum cade banul de la centru. Spun de la centru, pentru că este foarte important semnalul care urmează a fi dat de mahării din PDL. De altfel, deloc întâmplător, cele două nuclee locale sunt “năşite” de la nivelul conducerii centrale a PDL, care, în final, ar putea decide orientarea spre un candidat sau altul. Totul depinde de modul în care susţinătorii se aşează pe palierele puterii, cunoscut fiind faptul că, la această oră, PDL trece printr-o perioadă de criză. Ieşirea dură la rampă a lui Traian Băsescu, pe tema bolşevizării partidului, a amplificat această criză, generând o oarecare derută printre activiştii din prima linie, care, fapt mai mult decât evident, s-au simţit cu musca pe căciulă. De altfel, aşa se explică prelungita stare de hibernare care a dominat organizaţia judeţeană Constanţa a PDL. Jucătorii la două capete au fost extrem de prudenţi, încercând să se pună bine cu cei doi principali candidaţi, Mircea Banias şi Florin Mitroi. Zvonurile venite dinspre Bucureşti, despre presupusele relaţii de amiciţie dintre candidaţi şi diverşi mahări, ba cu Blaga, ba cu Udrea et. comp., au generalizat starea de confuzie din teritoriu. În cele din urmă, a venit şi momentul adevărului, ceea ce nu înseamnă că, până în ziua alegerilor, totul este bătut în cuie. În ultimii doi ani, de când Elena Udrea a fost numită “mama pedeliştilor constănţeni”, am asistat la numeroase răsturnări de situaţii. Remarc, de pildă, că unii, şi nu sunt puţini la număr, dintre cei care au stat în dreapta lui Mircea Banias au trecut în tabăra grupării adverse, ceea ce mă duce cu gândul la facerea de bine din PDL… Unde sunt foştii primari plecaţi din PSD? Îmi amintesc că, anul trecut, erau în stare să-i jure credinţă veşnică actualului lider al PDL Constanţa! Evident, de pixul acestuia depindea numirea unor apropiaţi în funcţii importante… Pe atunci, în ciuda acuzelor care i se aduc, se putea sta de vorbă cu domnia sa! O recunosc chiar cei care, acum, după o schimbare capitală la faţă, îl înjură de la înalta tribună a partidului, punându-i în cârcă toate nemulţumirile celor care au scăpat sub masă ciolanul deconcentratelor. Domnii în cauză, care se cunosc foarte bine între ei, trec repede peste episodul legat de numirea actualului prefect al judeţului! În nota originală a facerii de bine din PDL, cei care s-au folosit de Banias au întors armele împotriva lui. Chiar şi Brutus, alias Claudiu Palaz, care, fără susţinerea actualului preşedinte de partid, ar fi rămas, dacă ar fi rămas!, subprefect pe “linia moartă” gestionată, în prezent, de Mircea Iustian. Nu fac din Banias un subiect de telenovelă. Ceea ce vreau să scot în evidenţă sunt “bunele maniere” din partid, unde bântuie şi alţi Brutuşi. Ca un argument în plus, constat că din echipa lui Banias a mai dispărut un nume - Ionel Manafu. Atenţie la pomul lăudat!



12