Bryan Adams va deveni tată pentru prima oară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bryan Adams va deveni tată pentru prima oară

Monden 15 Martie 2011 / 00:00 634 accesări

Cântăreţul şi fotograful canadian Bryan Adams, în vârstă de 51 de ani, va deveni, în sfârşit, tată. Acesta are o relaţie cu asistenta sa personală, Alicia Grimaldi, care va naşte în luna mai. Cei doi au refuzat însă să facă orice comentarii. În ultima vreme, Bryan Adams a lăsat muzica pe plan secund şi s-a dedicat fotografiei şi acţiunilor caritabile. Aşa a întâlnit-o pe Alicia Grimaldi, care, la rândul său, este o pasionată activistă socială. Tânăra are în jur de 30 de ani şi este absolventă a cursurilor de Ştiinţe Sociale şi Politice ale Univeristăţii Cambridge, în 2001. Din 2004 a devenit membră a consiliului de administrare a uneia din fundaţiile înfiinţate de Bryan Adams. Nu se ştie sigur când a început relaţia sentimentală dintre cei doi, dar e sigur că aceştia au în comun angajamentul social în diverse cauze nobile. Până şi o serie de prieteni apropiaţi ai cântăreţului canadian au fost luaţi prin surprindere de acest anunţ, pentru că nu ştiau că Bryan Adams şi Alicia Grimaldi formează un cuplu. Cei doi împart aceeaşi reşedinţă din Chelsea, de mai mulţi ani.

Dintotdeauna, Bryan Adams a ţinut să ducă o viaţă privată cât mai discretă. În 2003, fosta sa iubită, Cecilie Thomsen, cu care a avut o relaţie timp de 12 ani, a declarat că acesta a avut o idilă cu prinţesa Diana, în 1996, după ce mariajul acesteia cu prinţul Charles a eşuat. Bryan Adams a comentat atunci că a aflat despre acest lucru după ce a citit în presă comentariile răzbunătoarei sale foste iubite.

Taguri articol


12