Timp de şase ani, Nicolae Marghiol, nea Nicu pentru cunoscuţi, a condus cu mînă de fier destinele localităţii Ciocîrlia. În acea perioadă, între anii 1998 şi 2004, dezvoltarea comunei se reducea la vinul şi ţuica pe care fostul primar le împărţea regulat. Cisternele cu băuturi alcoolice înlocuiau pietruirea străzilor, iar euforia localnicilor ţinea loc de alimentare cu apă sau iluminat public. După plecarea lui Marghiol din Primărie, au rămas în urmă găuri greu de acoperit. De exemplu, în ultimul an al mandatului său, nea Nicu Marghiol s-a trezit că vistieria comunei este prea săracă pentru a putea fi achiziţionat combustibil solid necesar la încălzirea şcolilor. Pentru fostul primar, asta nu a fost o veste rea. Dimpotrivă, s-a dovedit a fi un bun prilej pentru a mai aranja o afacere în beneficiul său, la fel de penală ca şi multe altele. Dintr-o expertiză contabilă întocmită în scopul clarificării situaţiei de la Primăria Ciocîrlia, se arată că, la data de 19 decembrie 2003, Consiliul Local (CL) a emis Hotărîrea nr. 46, prin care a aprobat achiziţionarea de combustibil solid pentru şcoli, care să fie plătit de primarul Marghiol. Asta din cauză că Primăria nu avea bani la buget, urmînd ca, ulterior, să se facă compensarea între primar şi Primăria Ciocîrlia. Este, probabil, singurul caz din analele administraţiei locale româneşti în care primarul, bun samaritean, împrumută cu bani Primăria pentru a veni în ajutorul comunităţii. Peste patru zile, conform actului menţionat, Comisia de buget finanţe a CL confirmă achiziţionarea combustibilului pentru încăllzirea sălilor de clasă. Sursele noastre din comună ne-au informat că, în iarna 2003-2004, elevii au îngheţat mai abitir decît în alţi ani. Să fi fost ude lemnele lui Marghiol? Cu siguranţă că asta s-a întrebat şi prefectul judeţului care, la 20 ianuarie 2004, cere Consiliului Local Ciocîrlia revocarea hotărîrii, pe motiv că „numai prin licitaţie publică se poate contracta efectuarea de lucrări de utilitate publică în limita sumelor aprobate prin buget.” Urmează revocarea de către CL a hotărîrii, însă răul fusese deja făcut. Asta pentru că, în februarie 2004, Marghiol, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, solicită Trezoreriei Medgidia virarea a 13.000 de lei în contul lui, reprezentînd facturi lemne achitate de el. Tot în luna ianuarie, conform raportului expertizei, s-a întocmit ordinul de plată nr. 55, semnat de acelaşi Marghiol, prin care, din contul Primăriei s-a virat în contul personal al lui Marghiol suma de 12.947, 20 lei. Ar fi fost, poate, „crima perfectă”, dacă societăţile de la care fostul primar a achiziţionat lemne ar fi existat cu adevărat. Numai că, la Registrul Comerţului, nici una dintre ele nu apare, nici după nume, nici după număr de înregistrare. Mai mult decît atît, la 17 martie 2004, s-a eliberat dispoziţia de plată nr. 69 pentru suma de 1.700 de lei. Persoana care a primit suma respectivă este tot primarul Marghiol, tot pentru lemne de foc. De această dată este vorba despre lemne de foc necesare încălzirii birourilor Primăriei. De această dată nu a existat nici măcar o hotărîre de Consiliu. Expertiza conchide că dispoziţia nu are la bază documente justificative care să probeze achiziţionarea de lemne în anul 2003 din banii personali ai lui Marghiol, cît şi documente care să justifice legal o astfel de operaţiune (hotărîre a Consiliului Local). Aşadar, o afacere cît se poate de rentabilă pentru un primar despre care, într-o hotărîre judecătorească, se spune că are şapte clase şi antecedente penale. Culmea este că cea mai bună dovadă pentru demonstrarea vinovăţiei în acest caz, respectiv cantitatea de lemne cumpărată de Marghiol, a dispărut. Aşadar, nu vom şti niciodată cu siguranţă dacă primarul a achiziţionat sau nu lemnele respective. Iar în cazul în care le-a achiziţionat, nu vom afla niciodată cantitatea. Rămîne doar supoziţia actualului primar, Traian Dragomir: „Cînd am venit la Primărie mă aşteptam să mai găsesc din lemnele cumpărate de Marghiol. Nu am găsit nici un vreasc...” Asta este cea mai mare problemă cu lemnele: ard repede!
P.S. Marghiol candidează la Primăria Ciocîrlia, la alegerile din 1 iunie 2008, din partea PD-L. Zilele trecute, la lansarea candidaturii sale, Marghiol a înlocuit vinul şi ţuica pe care le împărţea în mod regulat localnicilor din postura de primar, cu... bere. Năravul din fire al lui Marghiol pare că n-are nicio lecuire...