Aflată la cea de-a VI-a ediție în România, competiția europeană Sci-Tech Challenge 2018încurajează tinerii să își aplice cunoștințele în domeniile Științei, Tehnologiei, Ingineriei și Matematicii (STEM) și să își dezvolte creativitatea și aptitudinile antreprenoriale. Anul acesta, 104 elevi constănțeni au participat la finala națională a competiției Sci-Tech Challenge 2018, unde au fost provocați să gestioneze, cu un impact cât mai redus asupra mediului, serviciul public de transport al unui oraș care găzduiește Campionatul European de Fotbal din 2020. Echipa câștigătoare a propus o combinație de măsuri pentru un plan de transport eficient care include: o rețea particularizată de transport, cu restricționarea și prioritizarea anumitor benzi din bulevardele principale ale orașului în timpul evenimentului (pentru autobuze și biciclete), folosirea de autobuze Double-Decker electrice/hibride, fără emisii, care să ofere și o experiență turistică deosebită pentru vizitatori și crearea unei aplicații mobile pentru închirierea de biciclete din stații special amenajate.
Elevii constănțeni care vor reprezenta România la finala europeană sunt: Sonia Cornea (Colegiul Național Mircea cel Bătrân), Ivan Andrei (Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu), Diana-Teodora Vrabie (Liceul Teoretic Ovidius), Bianca Goidan (Liceul Teoretic Lucian Blaga), Vlad-Andrei Dogaru (Colegiul Național Mircea cel Bătrân). „Am fost încântată de echipa pe care am avut-o, oameni extrem de receptivi, cu care am împărtășit idei multiple și am lucrat cu drag. Mi-a plăcut mult faptul că fiecare s-a mobilizat și, deși eram în criză de timp, am reușit să punem totul cap la cap. Consider că pentru mine a fost o experiență interesantă, o zi petrecută productiv, din are am avut ce să învăț și mă bucur că am avut ocazia să iau parte la o competiție care solicită o viziune pentru viitor, care dezbate teme reale și îți cere să cauți soluții”, a declarat Sonia Cornea, elevă la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța