În avanpremiera „nebuniei” estivale de la Mamaia, staţiune care devine, în fiecare vară, Capitala modei autohtone, FashionTV (FTV) România pregăteşte un eveniment de amploare, devenit deja tradiţional în luna iunie, însă la Bucureşti. Este vorba despre Bucharest Fashion Week, care se va desfăşura în perioada 11 - 13 iunie 2013, la Ambasad’or Events & Leisure.
Sub egida FTV, festivalul dedicat modei a ajuns la cea de-a 18-a aniversare şi va reuni designeri români de marcă, dar şi mari creatori de peste hotare. Astfel, îşi vor etala colecţiile în cadrul unor show-uri spectaculoase: Cătălin Botezatu, Mihai Albu, Laura Olteanu, Clara Rotescu, Giada Curti, Nino Lettieri, Ana Radu, George Hojbotă, Wanda’s Dream, Nausica, Marina Mansanta, Sushma Patel, Marquise by Andreea Marcuţă, Roxana Butnaru, Mircea Bărbulescu, Sonia Trifan, Andree Salon by Lavinia Lascae, Jai-Dam, Ivy, Tina Arena, Cristiana Purdescu, Andreea Dogaru, Adriana Agostini, Norina Stoica, Mineli Boutique, Wonder Lolita by Maria Simion, LouLou by Andreea Turcanu.
Bucharest Fashion Week va fi transmis, prin intermediul FTV, în peste 200 de ţări de pe tot mapamondul. Vor fi trei seri memorabile, dedicate în totalitate modei şi modelling-ului, artei vestimentare şi creaţiilor inedite.