Bucureștean reținut pentru tâlhărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bucureștean reținut pentru tâlhărie

Eveniment 29 Octombrie 2014 / 00:00 432 accesări

Numărul faptelor comise cu violență de adolescenți este, din păcate, în creștere. Un tânăr de 17 ani, din București, a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce s-a stabilit că este autorul unei tâlhării comise în luna august, în stațiunea Mamaia. Potrivit anchetatorilor, Mahsum S., de 17 ani, și Selciuc Ali, de 19 ani, au jefuit doi adolescenți. Mahsum S. a fost prezentat, ieri după-amiază, instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Ofițerii SIC l-au depistat pe Ali la începutul lunii octombrie și acesta se află deja în spatele gratiilor. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 8 spre 9 august, Ali și Mahsum S. și-au atacat victimele în apropierea unui club din stațiunea Mamaia. Păgubiții ieșiseră din local și se îndreptau către parcare, când au fost acostați de Ali și de amicul său, care i-au amenințat că, dacă nu le dau tot ce au în buzunare, îi snopesc în bătaie. Speriate, victimele s-au conformat, iar suspecții au fugit cu un telefon marca Samsung Galaxy S2 și suma de 1.000 de lei. Păgubiții au reclamat că prejudiciul total este de 2.300 de lei. Ali a fost arestat pe 10 octombrie, după ce anchetatorii au reușit să demonstreze că este autorul a două tâlhării. Cu numai câteva zile înainte, el ajunsese în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru complicitate la tentativă de furt.

Taguri articol


12