Bucureştiul, „gazdă” pentru o închisoare secretă CIA!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acuzaţie bombă!

Bucureştiul, „gazdă” pentru o închisoare secretă CIA!?

Eveniment 14 August 2009 / 00:00 494 accesări

Suspiciunile privind prezenţa unor închisori CIA pe terioriul României revin în actualitate. Declaraţiile de acum cîteva luni ale directorului Human Rights Watch, Tom Malinowski, potrivit cărora anchetatorii organizaţiei au reuşit să urmărească rutele avioanelor CIA care au transferat deţinuţi din Afganistan către aeroporturi din Europa de Est, printre acestea numărîndu-se şi locaţii din România şi Polonia, au fost întărite de afirmaţiile unor foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane, citaţi ieri de New York Times, în ediţia electronică. Potrivit declaraţiilor acestora, una dintre închisorile secrete ale CIA s-a aflat într-o clădire renovată, situată pe o stradă intens circulată din Bucureşti. Potrivit New York Times, închisorile destinate găzduirii celor mai periculoşi terorişti din lume erau mici, construite pentru maxim cinci - şase deţinuţi, dar numărul acestora nu depăşea niciodată patru, susţin foşti oficiali ai agenţiei, citaţi de cotidianul american. Celulele, construite special pentru a preveni rănirea deţinuţilor în timpul interogatoriilor şi suficient de departe una de alta pentru a-i împiedica pe aceştia să comunice între ei, erau prevăzute cu podele care să nu le permită să doarmă şi pereţi capitonaţi pentru a atenua impactul la lovire. Deţinuţii erau ţinuţi în izolare totală 23 de ore pe zi, fiind scoşi din celulă pentru cîte o oră de către ofiţeri CIA care purtau măşti de ski pentru a nu fi recunoscuţi şi pentru a-i intimida pe deţinuţi. CIA a cerut, în martie 2003, liderului unei baze a agenţiei în Europa, Kyle D. Foggo, să coordoneze construirea unor închisori secrete în care să fie plasaţi cîte cinci - şase dintre cei mai periculoşi terorişti din lume, în mai multe state, printre care şi România. El a acceptat ulterior detaşarea în cadrul unei misiuni de spionaj în Afganistan şi Irak. Foggo a supervizat construirea a trei centre de detenţie. Una dintre înshisori era o clădire renovată de pe o stradă intens circulată din Bucureşti, o alta era situată într-o regiune izolată din Maroc şi o a treia, în afara unui oraş din fostul bloc sovietic, au precizat sursele. Clădirile erau construite la fel pentru ca deţinuţii să nu îşi dea seama unde anume se află. Despre existenţa reţelei de închisori secrete pentru membrii al-Qaida se ştia de mult, dar detalii cu privire la modul de construire, locaţie şi administrare au fost dezvăluite recent de foşti oficiali ai agenţiei.

Referitor la informaţiile furnizate de foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, ieri, că „a luat notă cu surprindere de referirea la România” din articolul publicat de NYT, ministerul amintind că nicio alegaţie cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA în România nu a fost şi nu este susţinută de probe. Potrivit sursei citate, „în calitatea sa de membră a comunităţii de valori occidentale, România este profund ataşată statului de drept, instituţiilor democratice, promovării şi apărării drepturilor omului, iar existenţa unor astfel de practici este contrară angajamentelor asumate de ţara noastră”. „Raportul Comisiei - adoptat de Senat la 22 aprilie 2008 - concluzionează că alegaţiile sînt nefondate. Totodată, autorităţile române au cooperat cu bună credinţă şi maximă transparenţă cu toate mecanismele internaţionale de investigaţii stabilite pentru clarificarea acestei chestiuni”, precizează MAE. Totodată, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, susţine că între SRI şi CIA nu au existat niciodată acorduri pentru înfiinţarea unor închisori secrete pe teritoriul României.

PE, fără dovezi concludente privind România

Presupusele activităţi CIA în Europa au fost abordate şi de Parlamentul European (PE), care a adoptat, în data de 19 februarie, rezoluţia privind presupusele activităţi ale CIA legate de transportul şi detenţia ilegală a unor presupuşi terorişti pe teritoriul unor state europene. ”Statelor UE le revine o parte specifică din răspunderea politică, morală şi juridică pentru transportarea şi detenţia prizonierilor la Guantanamo şi în alte centre de detenţie secrete”, se aminteşte în rezoluţia PE. ”PE condamnă faptul că statele membre nu au luat măsuri pentru a elucida toate aspectele programului de predări extraordinare şi pentru a pune în aplicare recomandările PE”. Europarlamentarii deplîng faptul că anumite guverne prevăd impunerea regimului secretului de stat cu privire la informaţiile relevante pentru cercetarea extrădărilor extraordinare. Printre evenimentele ce s-au succedat de la adoptarea raportului final al comisiei temporare PE, membrii PE amintesc deciziile sau declaraţiile unor oficiali sau informaţii de presă din Marea Britanie, Polonia şi Spania, prin care se confirmă faptul că state membre au fost implicate în predări extraordinare. În ceea ce priveşte România, deputaţii europeni au concluzionat că ”nu a fost prezentată nicio dovadă definitivă care să contrazică vreuna din acuzaţiile privind funcţionarea unui centru secret de detenţie pe teritoriul român”.

Ambasada SUA despre articolul din NYT: „Speculaţii”

Fostul preşedinte al comisiei parlamentare privind presupuse centre de detenţie CIA în România, Norica Nicolai, a declarat, ieri, că, dacă ar fi fost senator american, ar fi putut să investigheze operaţiunile CIA, precizînd că această comisie pe care a condus-o nu a fost una judiciară. „Nici Parlamentul European, nici Dick Marty nu au vorbit despre astfel de informaţii (de genul celor apărute joi în New York Times - nr)”, a spus Norica Nicolai. Ea a adăugat că foştii oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane citaţi de New York Times nu precizau că au existat astfel de închisori, ci vorbeau doar despre un proiect al CIA. La rîndul său, fostul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat că nu a obţinut niciodată niciun fel de informaţie privind existenţa unor centre de detenţie secrete ale CIA pe teritoriul României, adăugînd că, în cazul în care astfel închisori ar fi existat, subiectul s-ar fi aflat în ziare. Ambasada SUA despre articolul din NYT: Nu comentăm aceste speculaţii. Ambasada SUA la Bucureşti a anunţat că nu comentează informaţiile apărute în presă potrivit cărora una din închisorile secrete ale CIA s-a aflat într-o clădire renovată situată pe o stradă intens circulată din Bucureşti, misiunea diplomatică referindu-se la acest subiect cu termenul de „speculaţii”.



12