Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), ce însumează toate asociaţiile de promovare din România, apreciază că, deşi pe plan intern, în ultimii ani, s-au făcut eforturi pentru promovarea României, este absolut necesar ca ţara noastră să-şi promoveze constant imaginea de destinaţie atractivă şi pe pieţele internaţionale. Asociaţiile de promovare şi dezvoltare a turismului membre ale FAPT - Asociaţiile Litoral - Delta Dunării, Bucovina , Maramureş, Braşov, Valea Prahovei, Sibiu şi Sighişoara - sunt nemulţumite de bugetul foarte mic alocat în acest an pentru promovarea turismului românesc, într-un an de criză, în care turismul nu trebuie îngropat, ci pus în valoare, pe măsura potenţialului turistic uriaş de care dispune România. „Scăderea cu 31% a sumelor destinate promovării, prin comparaţie cu 2009, va afecta puternic eforturile de promovare pe care autorităţile locale, în parteneriat cu operatorii locali de turism, le fac pentru a promova o regiune turistică românească”, se arată într-un comunicat al FAPT. FAPT dă exemplul ţărilor dezvoltate turistic din jurul României, care au avut şi au fonduri de promovare mult mai mari: Bulgaria (4 milioane de euro în 2010, deşi ţara este mai mică de 2 ori decât România), Croaţia (30 de milioane de euro pentru 2010), Turcia (100 de milioane de dolari pentru 2010), Grecia (57,8 milioane de euro pentru 2010) sau Austria (32 milioane de euro în 2010). La rândul său, directorul general al TUI România, Tim Grosse, a declarat că bugetul de promovare turistică externă a României, care se ridică la circa 5 milioane de euro pentru anul 2010, este unul auster şi ar trebui majorat pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Grosse apreciază că numărul turiştilor germani care vin în România prin intermediul TUI ar putea creşte dacă şi statul român ar face investiţii mai mari de promovare pe piaţa germană. Şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România consideră că alocarea bugetară destinată promovării turismului românesc din acest an, mai puţin cu 31% faţă de 2009, este insuficientă comparativ cu potenţialul de care dispune acest sector. „Pentru promovarea turismului românesc ar fi nevoie de 10 - 15 milioane euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu.