Comuna Grădina are buget aprobat pentru anul în curs. În cadrul primei şedinţe de Consiliu Local (CL) din acest an, organizată săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat un buget „de supravieţuire”, care însă nu va permite decât plata salariilor şi a utilităţilor. „Avem un buget aprox. la fel ca anul trecut, nici mai mare, nici mai mic. Din cei 460.000 de lei pe care i-am primit pentru 2012 şi din care va trebui să ne descurcăm tot anul, vom fi nevoiţi să asigurăm plata salariilor, care înseamnă 230.000 de lei, alţi 100.000 lei înseamnă plata utilităţilor, iar din restul banilor va trebui să plătim restul cheltuielilor, precum mentenanţa calculatoarelor şi alte servicii”, a declarat primarul din Grădina, Gabriela Iacobici. Ca şi anul trecut, primarul spune că nu va putea iniţia vreun proiect pentru dezvoltarea comunei pentru că banii sunt prea puţini, dar mizează pe sponsorizări şi fonduri primite prin proiecte guvernamentale sau europene.