Un proiect de ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) arată că Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) trebuie să obţină acordul părinţilor, dacă aceştia nu sînt decăzuţi din drepturi, pentru trimiterea la tratament în străinătate a ...
Primarul comunei Amzacea, Constantin Radu, a declarat că au fost demarate lucrările de asfaltare a 8 km de drum din localitatea Amzacea. Radu a precizat că, pentru aceste lucrări, a fost alocat un milion de euro, fondurile provenind de la Guvern. De asemenea, primarul a afirmat că au fost începute şi lucrările ...
Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului vor constitui structuri pentru asistenţa victimelor traficului de persoane adulte, concomitent cu înfiinţarea unor locuinţe protejate, pentru a le asigura acestora găzduire de tip familial şi asistenţă de urgenţă. Aceste prevederi sînt ...
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa anunţă contribuabilii persoane fizice sau juridice că, începînd din 2008, înştiinţările de plată vor fi transmise la adresele de domiciliu/sediu pentru toate bunurile înregistrate în evidenţele fiscale. În acest ...
Primăria Năvodari a plătit, timp de patru ani, în mandatul primarului Tudorel Calapod, un preţ aproape dublu la energia electrică. Contractul Primăriei Năvodari privind iluminatul public, din cauza proastei administraţii, a fost încheiat timp de patru ani, pentru facturarea tarifului de zi la energia ...
Primăria Cernavodă a organizat, aseară, o dezbatere publică privind construirea Reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice (CNE), extinderea capacităţii de depozitare a deşeurilor radioactive şi înfiinţarea taxei de poluare şi risc. La dezbateri au participat primarul oraşului Cernavodă ...
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa anunţă contribuabilii persoane fizice sau juridice că, începînd de anul viitor, înştiinţările de plată vor fi transmise la adresele de domiciliu/sediu pentru toate bunurile înregistrate în evidenţele fiscale. În ...
Locuitorii din Peştera vor avea, din această lună, un parc în localitate. Primarul comunei, Valentin Vrabie, a declarat că acest proiect al administraţiei locale se încadrează în programul naţional de amenajare de spaţii verzi, demarat de Guvern. Întins pe o suprafaţă de 6.200 de metri pătraţi, parcul ...
Primăria Cernavodă organizează, joi, începînd cu orele 17.00, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, o dezbatere publică care va pune în discuţie trei subiecte importante pentru comunitate: construirea Reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice (CNE), extinderea capacităţii de ...
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa anunţă contribuabilii persoane fizice sau juridice că, începînd de anul viitor, înştiinţările de plată vor fi transmise la adresele de domiciliu/sediu pentru toate bunurile înregistrate în evidenţele fiscale. În ...
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, şi consilierul local municipal Liviu Marian Stan au inaugurat, ieri, două noi grupe la creşa din Năvodari. În acest fel, numărul de locuri pentru copii s-a dublat, ajungînd la 80. “O dată cu lucrările de extindere a numărului de locuri pentru copii, creşa a ...
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, alături de candidatul PSD în Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, Liviu Marian Stan, a inaugurat, ieri, drumul în lungime de 2,5 km, ce leagă zona Peninsulă din Năvodari de DJ 226 (spre Năvodari). Investiţia, în valoare de 10,5 miliarde de lei vechi, a fost ...
Veste bună pentru locuitorii municipiului Mangalia. La iniţiativa primarului Claudiu Tusac, Consiliul Local Mangalia a aprobat, ieri, într-o şedinţă extraordinară, un proiect de hotărîre prin care s-a redus preţul pe care populaţia îl plăteşte pentru energia termică. Dacă, pînă în prezent ...
Candidaţii PSD la alegerile parlamentare din 30 noiembrie Mărioara Cojoc - Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor, dr. Mircea Pătruţ - Colegiul 4 pentru Senat, şi Antonella Marinescu - Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor au avut ieri o discuţie faţă în faţă cu locuitorii din zona Casei de Cultură din ...
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa anunţă contribuabilii persoane fizice sau juridice că, începînd de anul viitor, înştiinţările de plată vor fi transmise la adresele de domiciliu/sediu pentru toate bunurile înregistrate în evidenţele fiscale. În ...
Consilierii locali năvodăreni au fost convocaţi, ieri, în şedinţă ordinară de Consiliu Local (CL). În cadrul şedinţei, desfăşurată, surpinzător, într-o atmosferă civilizată, toţi consilierii au fost “social democraţi“, potrivit spuselor primarului Nicolae Matei, aprobînd foarte multe ...