Persoanele fizice ale căror locuinţe au fost achiziţionate în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996 şi Ordonanţei Guvernului 19/1994 trebuie să prezinte la agenţiile fiscale de care aparţin copii ale actelor de dobîndire, în vederea ridicării scutirii şi impunerii la plata impozitului. Potrivit ...
2007 poate fi declarat de autorităţile locale din Chirnogeni drept anul investilţiilor în infrastructură. După ce a avut de suferit, decăzînd tot mai mult în perioada post decembristă, comuna a început să recepţioneze fonduri pentru investiţii în diferite obiective de interes civic. Ieri, o delegaţie a ...
Aparatul tehnic de specialitate al primarului Constanţei lucrează în această perioadă la proiectul de buget al municipalităţii pentru anul 2008. „Trebuie să sprijinim tinerii să obţină locuinţe şi ne străduim să introducem fonduri pentru acest proiect în bugetul local al anului viitor”, a ...
Primăriile vor putea să contracteze credite pentru reabilitarea termică a clădirilor, dacă asociaţiile de locatari nu îşi pot permite să achite suma necesară, banii urmînd să fie recuperaţi ulterior de la proprietarii locuinţelor, a declarat ieri ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely. Împrumuturile vor ...
Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care este totodată şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), împreună cu deputaţii social-democraţi de Constanţa Corneliu Dida şi Alexandru Mazăre, precum şi cu primari din judeţ, au efectuat, ieri, o vizită în comuna ...
Elevii înscrişi la cursurile postliceale în anul şcolar 2007/2008 riscă să nu-şi finalizeze studiile, deoarece Parlamentul a respins Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care înfiinţa şcoala postliceală plătită de la bugetul de stat. Consilierul ministrului Educaţiei, Mihaela Suciu, a declarat ieri: ...
Consiliul Local Cernavodă s-a întrunit ieri într-o şedinţă ordinară pentru a dezbate 25 de proiecte de hotărîre, iniţiate de primarul Gheorghe Hânsă. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost proiectul de hotărîre referitor la stabilirea impozitelor şi taxelor pentru anul 2008 în oraşul ...
Reprezentanţii mai multor primării din partea de sud-est a judeţului s-au deplasat pentru o săptămînă în Austria în scopul realizării unui schimb de experienţă cu autorităţile locale austriece. Primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan, a declarat, ieri, că o delegaţie formată din cîte doi ...
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local (SPITVBL) anunţă că toate persoanele fizice şi juridice care deţin mijloace de transport marfă au obligaţia achitării taxei de folosire tramă stradală în situaţia utilizării reţelei stradale din municipiul Constanţa. Taxa este ...
Vîrstnicii din Constanţa beneficiază, de ieri, de serviciile celor 10 cluburi de iarnă amenajate special pentru ei de Primăria Constanţa, în toate cartierele municipiului. Primarul Radu Mazăre a fost prezent, alături de numeroşi beneficiari ai investiţiilor, la deschiderea cluburilor din Tomis 2, Tomis 3 ...
Săptămîna aceasta vor fi demarate lucrările de execuţie a proiectului de alimentare cu apă potabilă a locuinţelor din satul Ţibrinu, comuna Mircea Vodă. Conform spuselor primarului comunei, Dumitru Dedu, proiectul prevede montarea conductei, construirea unui puţ, realizarea unei staţii de clorinare şi ...
Fondul pentru dezvoltarea satului românesc, pentru care Guvernul a creat cadrul legislativ în urmă cu o săptămînă, va fi de 1,05 miliarde lei în 2008 şi va finanţa lucrări de infrastructură, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare, poduri, podeţe şi punţi pietonale. Potrivit notei de ...
Primarul oraşului Basarabi, Nicolae Crivineanu, este nemulţumit de actuala lege a învăţămîntului, în special de prevederile care vizează ca administraţiile locale să asigure banii pentru naveta cadrelor didactice. Crivineanu a declarat că bugetul oraşului este secat cu aprox. 100 de milioane de lei vechi ...
Primăria Cernavodă va amenaja, în această lună, şapte locuri de jocă pentru copii, pe care administraţia locală le va realiza în principalele cartiere ale oraşului. Cele şapte locuri de joacă vor fi realizate cu bani de la bugetul local, în acest scop fiind alocată suma de aprox. 100.000 de euro ...
Veniturile totale ale bugetelor locale sînt estimate, pentru anul viitor, la 36,83 miliarde lei (11,58 miliarde euro), ceea ce reprezintă 8,4% din PIB, aprox. 20,57 miliarde lei (6,46 miliarde euro) urmînd să fie obţinute din fonduri proprii în creştere cu 17% faţă de cele din 2007. Veniturile proprii ale ...
Administraţia locală din comuna Independenţa a achiziţionat, în urmă cu două săptămîni, 11 instalaţii electrice pentru mai multe cămine culturale şi biserici din satele comunei. Potrivit afirmaţiilor primarului comunei Independenţa, Cristea Gîscan, cele 11 instalaţii au fost achiziţionate din bugetul ...