Comisiile reunite de administraţie din cele două Camere au aprobat, ieri, cu unanimitate de voturi, majorarea bugetului Autorităţii Electorale Permanente (AEP) cu 18%, respectiv cu 3.216 lei faţă de suma prevăzută iniţial de către ministerul Finanţelor, necesară realizării registrului electoral. Vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ, a precizat, la dezbaterile din comisiile reunite de administraţie, că, după discuţii cu reprezentanţii Ministerului, suma solicitată de AEP a fost de 19.907 lei, dar Ministerul Finanţelor a fost de acord cu 18.084 lei. Muhuleţ a precizat că, pentru ca acest registru electoral să fie operaţional, AEP are nevoie să îşi deschidă, conform prevederilor legale, birouri în fiecare judeţ, unde să aibă cel puţin un angajat cu pregătire informatică şi legată de legistaţia electorală.