Buget mai mare faţă de anul trecut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ostrov

Buget mai mare faţă de anul trecut

Administrație 23 Martie 2013 / 00:00 431 accesări

Primăria Ostrov se poate mândri cu faptul că este una dintre puţinele administraţii publice locale din judeţ, şi nu numai, care va avea în acest an un buget mai mare faţă de anul trecut. Primarul comunei, Niculae Dragomir, a declarat că, în 2013, administraţia publică locală se bazează pe aproximativ şase milioane de lei, cu peste 300.000 de lei mai mult faţă de 2012. „Am primit mai mulţi bani de la stat, din sumele de echilibru repartizate Primăriei, pentru că în 2012 am avut un grad ridicat de încasare din impozite şi taxe, reuşind să adunăm la buget 92% din valoarea contribuţiilor pe care persoanele fizice şi juridice erau obligate să le achite”, a spus Niculae Dragomir. Şeful autorităţii locale speră că, săptămâna viitoare, va putea fi aprobat bugetul local. „Deşi am primit suma de echilibrare a bugetului local, încă nu au sosit de la bugetul de stat sumele defalcate pe trimestre. Însă faptul că bugetul este mai mare decât cel de anul trecut este un lucru bun pentru noi, pentru că ne ajută să realizăm diferite proiecte pentru comunitate”, a spus primarul. (T.I.)



12