Buget suplimentat pentru bolile rare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Buget suplimentat pentru bolile rare

Sănătate 21 Iulie 2011 / 00:00 616 accesări

Executivul a aprobat suplimentarea cu aproape un milion de euro de la Fondul de rezervă bugetul Ministerului Sănătăţii pentru programul de diagnostic şi tratament al bolilor rare, spun surse guvernamentale. Prin Hotărârea de Guvern aprobată ieri s-a suplimentat lista medicamentelor din programul pentru boli rare cu patru denumiri şi s-au alocat patru milioane de lei pentru achiziţiile de medicamente aferente programului. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, anunţase încă de săptămâna trecută, la Târgu Mureş, că a solicitat pentru rectificarea bugetară, care ar putea avea loc în august, o sumă de 4,4 miliarde de lei. “Eu am făcut aceste demersuri, am semnalat aceste probleme şi vom încerca să le soluţionăm. În mod cert problemele stringente sunt cele legate de programele naţionale de sănătate, pe diabet şi pe oncologie. De asemenea, pe boli cardiovasculare am solicitat 100 de milioane de lei şi pentru noi investiţii pe partea de mijloace de transport pentru serviciile de urgenţă”, explica ministrul Sănătăţii.



12