Telegraf Online - tag: buget

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre buget

Voucherele de vacanţă, acordate tuturor angajaţilor din sistemul public
15 decembrie 2017 Voucherele de vacanţă, acordate tuturor angajaţilor din sistemul public

Voucherele de vacanţă vor putea fi acordate de orice instituţie publică, începând de la 1 ianuarie 2018, iar pentru acest lucru sunt bugetate 1,7 miliarde de lei, a declarat, joi seară, ministrul Turismului, Mircea Dobre, în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe din Parlament ...

Mii de amendamente, depuse la proiectul de buget pentru 2018
11 decembrie 2017 Mii de amendamente, depuse la proiectul de buget pentru 2018

Bugetul de stat pentru anul viitor a intrat în Parlament, iar senatorii şi deputaţii au avut termen până luni luni, 11 decembrie, la ora 9.00, să aducă amendamente. După cum era de așteptat, Opoziţia a depus mii de amendamente şi contestă calendarul hotărât de conducerea Senatului şi ...

Cu cât s-a majorat salariul mediu net
11 decembrie 2017 Cu cât s-a majorat salariul mediu net

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut, în octombrie, cu 16 lei (+0,7%), până la valoarea de 2.392 de lei, în comparație cu luna anterioară, în timp ce salariul mediu nominal brut s-a majorat cu 0,7% și a ajuns la 3.327 lei, arată datele Institutului Național de Statistică ...

Cât vor cheltui românii, în medie, pentru cadourile de Moș Nicolae
5 decembrie 2017 Cât vor cheltui românii, în medie, pentru cadourile de Moș Nicolae

Românii vor aloca, în medie, 340 de lei pentru cadourile de Moș Nicolae din acest an, în creștere ușoară față de bugetul mediu de anul trecut, cele mai căutate fiind dulciurile, jucăriile și articolele de îmbrăcăminte / încălțăminte, potrivit unui studiu realizat de o ...

Ce buget destinat securității cibernetice este așteptat la nivel global
5 decembrie 2017 Ce buget destinat securității cibernetice este așteptat la nivel global

Majoritatea organizațiilor globale (90%) se așteaptă la bugete mai mari destinate securității cibernetice, în timp ce peste trei sferturi (77%) dintre liderii acestor companii consideră ca probabile surse de atac informatic angajații neglijenți, relevă studiul EY Global Information Security Survey ...

Creştere economică de 6,5% pentru România în 2017. Ritmul este sustenabil?
26 noiembrie 2017 Creştere economică de 6,5% pentru România în 2017. Ritmul este sustenabil?

Agenţia de evaluare financiară Moody's prognozează o creştere economică de 6,5% pentru România, în 2017 şi de 5% în 2018, avertizând că în ciuda premiselor pentru o creştere economică robustă, aceasta nu este sustenabilă, iar deficitul bugetar va depăşi 3% din PIB, anul ...

Cât de mare este cel mai mare buget al Educației din ultimii 10 ani?!
19 noiembrie 2017 Cât de mare este cel mai mare buget al Educației din ultimii 10 ani?!

Veste aparent bună pentru sistemul educațional din România! Bugetul din 2018 al învățământului românesc va fi cel mai mare din ultimii 10 ani. Asta zice ministrul Educației, Liviu Marian Pop. Oficialul nu a știut însă să spună și cu cât va fi mai mare - 5, 10 , 15 lei sau ...

Directorul interimar al Tarom a demisionat
16 noiembrie 2017 Directorul interimar al Tarom a demisionat

Directorul interimar al Tarom a demisionat. Ileana Daniela Dragne și-a anunţat joi demisia, invocând motive personale. Compania naţională de transport aerian estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri ...

Guvernul umflă bugetele de salarii din Educație și Sănătate
15 noiembrie 2017 Guvernul umflă bugetele de salarii din Educație și Sănătate

A doua rectificare bugetară din acest an a fost adoptată, miercuri, de Guvern, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB și având în vedere datele ce argumentează posibilitatea unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6%, cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări ...

Pați repezi ai UE spre relansarea unei „Europe a Apărării“
13 noiembrie 2017 Pați repezi ai UE spre relansarea unei „Europe a Apărării“

Peste 20 de țări membre ale Uniunii Europene vor semna luni un set de documente consemnând intenția lor de a se angaja într-o "cooperare" militară consolidată, cu obiective-cheie și proiecte ambițioase destinate să facă să avanseze "Europa Apărării", comentează France ...

Bambilici cu niște contribuții sociale?
10 noiembrie 2017 Bambilici cu niște contribuții sociale?

Anumite categorii de salariați, precum cei din IT, cercetare sau persoanele cu handicap, vor fi afectate de mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, apreciază oficialul Deloitte România Alexandru Comănescu - „Trebuie văzut ce vor face angajatorii. Deja unii dintre ei și-au anunțat ...

Ordonanța privind plata defalcată a TVA, pe ordinea de zi a plenului
31 octombrie 2017 Ordonanța privind plata defalcată a TVA, pe ordinea de zi a plenului

Senatul ar putea dezbate și vota, marți, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență 23/2017 privind plata defalcată a TVA. Actul normativ este înscris pe ordinea de zi a plenului cu mențiunea dezbaterii sub rezerva depunerii raportului de către comisia de specialitate. Luni, Comisia de ...

Polonia va da mai mulţi bani pentru Apărare și va avea mai mulţi soldaţi
30 octombrie 2017 Polonia va da mai mulţi bani pentru Apărare și va avea mai mulţi soldaţi

Polonia pare foarte hotărâtă să devină una dintre forţele de temut ale Europei. În acest scop, bugetul pentru Apărare al Poloniei va ajunge în 2018 la cel puțin 2% din Produsul Intern Brut (PIB), a anunțat, într-un interviu pentru cotidianul „Rzeczpospolita“, ministrul ...

Plata în avans pentru cele 7 sisteme Patriot în valoare de 3,9 miliarde USD, fără TVA
23 octombrie 2017 Plata în avans pentru cele 7 sisteme Patriot în valoare de 3,9 miliarde USD, fără TVA

Cele 7 sisteme de rachete sol-aer Patriot, pe care România urmează să le achiziţioneze de la Guvernul SUA, începând cu anul 2017, costă 3,9 miliarde USD, fără TVA, iar plata urmează a se face înaintea livrărilor, potrivit unui proiect de lege elaborat de MApN şi pus în dezbatere ...

Programele de înzestrare a forțelor navale, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Apărării și conducerea SMFN
23 octombrie 2017 Programele de înzestrare a forțelor navale, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Apărării și conducerea SMFN

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a dat asigurări privind asigurarea bugetului și continuarea programelor esențiale de înzestrare a forțelor navale, în cadrul unei întâlniri avute luni cu echipa de comandă a SMFN. "Mihai Fifor a apreciat informațiile primite și a ...

Salariile de la FMI, în colimatorul Statelor Unite
15 octombrie 2017 Salariile de la FMI, în colimatorul Statelor Unite

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a îndemnat sâmbătă Fondul Monetar Internațional (FMI) să dea dovadă de o "disciplină bugetară exemplară" și să facă "alegeri dificile" pentru a reduce salariile conducerii și angajaților săi, relatează AFP. "Ca ...

1...7891011...20
12